(VIDEO) Un inginer de software de la Rivian vorbeşte despre funcţionalităţile noului sistem digital şi arată de ce e atât de important softul la maşinile electrice

18 Octombrie 2023, 13:14
Redacţia PiataAuto.md
Tabloul lumii auto s-a schimbat extraordinar de mult în ultimi 5 ani, ba chiar şi mai mult în ultimii vreo 3 ani, cei care erau anteriori lideri relaxaţi pomenindu-se detronaţi sau aproape de a fi înlăturaţi de companii noi sau care au ştiut să se adapteze mai repede. Producătorii chinezi i-au întrecut pe cei germani şi japonezi la tehnologiile aplicate în maşinile lor electrice, iar SUA are parte de o nouă epocă de aur a industriei sale auto, prin inovaţia unor companii ca Tesla, Lucid sau Rivian. În acelaşi timp, VW are mari probleme cu electricele, mai ales pe partea de soft, şefii companiei germane indicând în mod repetat şi public că n-o pot scoate în capăt cu un soft care să funcţioneze ireproşabil şi să fie totodată plăcut pentru proprietari. De ce ar fi atât de important softul într-o maşină electrică?
Ei bine, Rivian a actualizat de curând sistemul său digital, nu doar sistemul multimedia, ci întreaga interfaţă digitală a maşinii, dar care a operabilă prin acel ecran central. Iar inginerul şef de software al Rivian, Wassym Bensaid, a prezentat într-un video noile funcţionalităţi ale acestui sistem. Însă, pe lângă prezentarea directă a funcţionalităţilor, acest video arată pur şi simplu cât de bine gândit e partea de software şi cât de bună e interfaţa acestui sistem Rivian, creat de o companie încă mică, dar cu setarea corectă a priorităţilor pentru aceste maşini electrice.
E o interfaţă clară şi intuitivă, cu separare vizuală corectă a comenzilor, cu accentele potrivite de culori şi cu găsirea rapidă a tuturor compartimentelor şi comenzilor. Totul sugerează o experienţă plăcută şi arată, de la culorile albe la gri deschis de fundal, până la tipul literelor şi lizibilitatea lor. Nu există aglomeraţii de comenzi, nu există zone ascunse, despre care nici să nu ştii că pot fi apăsate, nu trebuie să lupţi cu acel sistem în încercarea de a-l pune să facă ceva, cum se întâmplă la unele modele electrice VW sau ale altor producători mai tradiţionali. Nu se exagerează nici cu grafica şi culorile, de cât cu accentuarea elementului central, unul singur, sau şi paralela sa de activare, ca atenţia să nu se piardă între 5 elemente multicolore. IT-iştii, designerii UX şi inginerii de soft, vor înţelege şi mai bine despre ce vorbim şi pot comenta cu păreri şi mai avizate cât de intuitiv a acest sistem nou.
Şi totul funcţionează rapid, fără latenţe vizibile. Şi acest sistem oferă o mulţime de funcţii avansate, precum monitorizarea forţei fiecărei roţi, sau asistenţa la tractare, sau o mulţime de alţi parametri avansaţi de condus pe care-i poţi vedea în timp real. Sistemul face chiar şi învăţare în timp a consumului în funcţie de obiectul tratat şi poate fi deja mult mai exact în prezicerea autonomiei oferită de maşină. De ce contează asta atât de mult la o maşină electrică? Din două motive esenţiale.
Primul, pentru că o maşină electrică e gestionată mult mai plenar de soft, la nivel a tot ce se întâmplă în ea, de la fiecare turaţie a electromotoarelor până la eficienţa finală sau experienţa de condus. Cu un software bun, poţi îmbunătăţi interacţiunea componentelor sale mecanice semnificativ, câştigând şi plăcere în condus, şi eficienţă.
În al doilea rând, pentru că în lipsa unui sunet mecanic de la motor, care să dea evoluţia de mişcare, în lipsa schimbărilor de ambreiaj şi cutie, acest gol de experienţă e şi mai esenţial în a fi umplut cu o interfaţă digitală avansată. Ea schimbă radical experienţa de la bord şi o face să fie percepută drept consistentă şi modernă sau stângace. De asta, o maşină electrică nu poate fi bună până la urmă, cu adevărat, fără o interfaţă digitală bună.
Vezi mai jos acest sistem nou de la Rivian.
0
6,845
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!