(VIDEO) Un pasionat din SUA are o colecţie neobişnuit de specializată de Mercedes-uri din anii 80 şi 90, doar cu modele AMG, Konig sau alte condimentări rare
11 Noiembrie 2023, 16:43 Redacţia PiataAuto.md
În lume există un număr imens de pasionaţi de modele Mercedes din anii 80 şi 90, pentru mulţi fani acea perioadă reprezentând vârful calităţii şi consistenţei mărcii germane. Şi există mulţi colecţionari care deţin zeci de asemenea Mercedes-uri. Dar colecţia lui Shant Meshefedjian e neobişnuit de specializată, având doar modele din acea perioadă şi doar semnate de AMG, Konig, Lorinser sau alte condimentări rare din acea perioadă. Într-atât de rare, încât există şi unicate absolute în colecţia sa, produse într-un singur exemplar.
Există chiar şi un Mercedes 1000 SEL în colecţia sa, un model atât de rar, încât legenede urbane spuneau că nici n-ar fi existat, de fapt.
Există şi un coupe din familia W126 semnat de Koning, acest exemplar fiind absolut unic, cu un kit de caroserie desenat de Konig doar cu el, care a venit la pachet cu matricele pentru a putea produce alte piese de caroserie la nevoie.
Nu lipsesc nici versiuni superb de rare şi condimentate ale unor modele mai uzuale, precum cele din familia W124, de exemplu.
Per total, Shant spune că are circa 90 de maşini în colecţia sa, deci are multe maşini să arate celor care-l vizitează. Iar partea şi mai interesantă e Shant e şi proprietarul unui atelier de restaurare ca la carte a acestor modele AMG, deci toate maşinile au trecut şi prin lucrări de împrospătare în atelierul său.