Tot mai multe nave aleg să evite Marea Roşie şi canalul Suez din cauza pericolelor din regiune, dând din nou peste cap logistica globală

20 Decembrie 2023, 12:16
Redacţia PiataAuto.md
O nouă criză este în plin proces de acutizare în Marea Roşie şi canalul Suez, după ce săptămâna trecută mai multe nave care tranzitau regiunea au fost suspuse unor atacuri din partea rebelilor Houthi din Yemen. Pentru prima dată, unele nave comerciale au fost atacate şi cu rachete balistice, iar într-unul din cazuri atacatorii au urcat la bordul navei folosind un elicopter în toată legea. Cea mai mare parte a navelor a fost atacată de drone.
Atacurile au loc în zona strâmtorii Bab al-Mandab, care are o lăţime de circa 32 km, şi care face legătura între golful Aden şi Marea Roşie. Pe aici trece o mare parte din traficul maritim global, întrucât la nord de Marea Roşie e situat canalul Suez, prin care se face conexiunea cu Marea Mediterană şi o mulţime de porturi din sudul Europei.
Circa 12% din transportul global trece prin această regiune, iar acum tot mai mulţi operatori de nave anunţă că suspendă operarea navelor din flotele lor prin această regiune, din motive de securitate, alegând să facă înconjurul Africii, cu circa 3.500 mile nautice în plus în cazul unei călătorii din Asia spre Europa, sau aproape 6.500 km în plus. O călătorie din Taiwan în Olanda, de exemplu, durează 34 zile pe ruta ocolitoare, în loc de 25 zile şi jumătate pe ruta prin canalul Suez.
Sursa foto: BBC

Pe această rută, prin Suez, sunt transportate atât containere cu toate mărfurile imaginabile, cât şi produse petroliere sau gaz natural lichefiat, inclusiv petrol produs în Orientul Mijlociu şi livrat în Europa. De asemenea, problema de acum înseamnă noi dezechilibrări majore în lanţurile de furnizări de componente la nivel global pentru fabrici, or, rutele mai lungi şi replanificate înseamnă termene ratate de livrare şi dificultăţi în producţie.
Canalul Suez a avut în istoria sa mai multe perioade tensionate, cea mai lungă şi notorie începând în 1967, odată cu războiul de 6 zile. După faza primară a acelui război, canalul a fost inoperabil la modul practic mai mulţi ani, ceea ce a făcut operatorii de transport să-l ocolească şi a dus la formarea rutelor extraordinare de transport cu camioane, între Europa şi Asia precum Bandar Abbas Express, Dubai Road Express sau rutele celor de la Astran.
În primele două cazuri, rutele erau folosite în special de transportatorii norvegieni pentru a livra componente esenţiale pentru flota de nave norvegiene, care era contractată de ţările Orientului Mijlociu pentru a-i ajuta la ascensiunea în explorarea petrolului. În cazul Astran, e vorba de o companie britanică care a început prin a face rute către Afganistan într-o perioadă de amiciţie între Marea Britanie şi această ţară, dar în momentul crizei din Suez cei de la Astran au deservit şi multe transporturi ce veneau să ofere o alternativă mai rapidă livrărilor ocolitoare pe mare.
Riscăm şi acum să ajungem la situaţii în care o parte din rutiere maritime să fie înlocuite cu rute de camioane, dintre Europa şi Asia? Cel mai probabil nu. Nici rutele terestre nu mai sunt sigure în aceste regiuni, navele sunt oricum mai rapide şi mai ieftine, chiar şi cu rute ocolitoare, datorită dimensiunilor uriaşe la care au ajuns, iar la cât costă combustibilul în prezent, un transport cu camionul de 17-20 mii km într-o direcţie ar rezulta într-un cost extraordinar. Pe atunci, şoferii de camioane care făceau aceste transporturi erau plătiţi regeşte, dar asta a fost valabil doar atunci când carburanţii erau ieftini, iar ei transportau piese de schimb pentru nave, ce valorau milioane fiecare, şi existau motivaţii strategice de a plăti enorm de mult pentru acele transporturi. În aceste zile s-a discutat, totuşi, şi această opţiune cu transportul de camioane, şi s-a anunţat că doar 3% din transportul naval actual ar putea fi acoperit prin asemenea rute eventuale. Transportul feroviar ar fi posibil din punct de vedere tehnic, însă ar necesita tranzitarea Rusiei, care e supusă sancţiunilor economice în prezent.
Acum, pentru a dezamorsa criza din Marea Roşie şi Suez, mai multe ţări şi-au unit forţele pentru a trimite nave de patrulare şi apărare în zonă. E vorba de SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Norvegia, Bahrain şi Spania. Deocamdată, însă, această iniţiativă n-a reuşit să întoarcă încrederea transportatorilor în a folosi din nou această rută, iar evoluţiile din următoarele zile vor fi determinante în acest sens.
1
1,366
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!