(VIDEO) Iată cum viteza neadaptată în condiţii de iarnă şi schimbarea bruscă a ritmului de condus pot destabiliza un SUV
21 Ianuarie 2024, 11:37 Redacţia PiataAuto.md
Atunci când carosabilul e acoperit cu zăpadă sau gheaţă, când mai şi ninge pe deasupra, reducerea vitezei pare o soluţie universală pentru a diminua din riscuri. Sporirea distanţei între maşini şi un ritm mai predictibil de condus ar ajuta şi mai mult. Uneori, însă, unii şoferi au prea mare încredere în maşinile lor, mai ales dacă au impresia că deţin un SUV, care ar avea vreun privilegiu în condiţii de iarnă. O situaţie surprinsă de curând pe bulevardul Dacia in Chişinău, în direcţia aeroportului, arată cât de uşor poate destabilizat şi un SUV.
E vorba de un Nissan Qashqai, un SUV care avea preponderent doar versiuni cu tracţiuni faţă. Respectiv, avantajul unei tracţiuni integrale, care să stabilizeze traiectoria de condus, nu mai există aici, iar centrul de greutate mai mare mai degrabă poate amplifica destabilizarea.
Nissan-ul merge cu o viteza aparent prea mare pentru condiţiile prin care înaintează, însă marea problemă e că la un moment dat frânează brusc, mutând toată forţa de apăsare pe puntea faţă. Punea spate rămâne astfel uşoară şi, având şi o construcţie cu bară de torsiune şi o articulaţie mai redusă, îşi pierde rapid aderenţa, după care nu mai reuşeşte să şi-o recapete.
Astfel, maşina destabilizată a lovit bariera drumului cu spatele. Nimeni nu pare să fi fost rănit, dar toată situaţia poate servi drept o lecţie de siguranţă pentru condusul de iarnă.