Marea Britanie demarează cel mai mare program din ultimii 70 ani de dezvoltare a energiei nucleare şi începe prin a cumpăra înapoi o centrală de la Hitachi

Marea Britanie e una din ţările europene cu cel mai galopant ritm de dezvoltare a energiei regenerabile. În ultimii ani, o mare parte din cele mai mari parcuri eoliene au fost construite în apele din jurul Marii Britanii, atât cu turbine fixe, cât şi flotante, iar alte proiecte ambiţioase, precum un parc fotovoltaic imens în deşertul Sahara şi cel mai lung cablu subacvatic din lume, care să transporte electricitatea spre Marea Britanie, sunt în proces de realizare. Totuşi, în pofida acestor realizări majore în domeniul energiei regenerabile, acum, la început de an 2024, Marea Britanie a anunţat un plan major de dezvoltare a energiei nucleare, care va servi drept fundaţie de neclintit a sistemului său energetic, cu scopul ca până în 2050 ţara să aibă 25% din necesarul său de energie asigurată de centrale nucleare. Iar la scurt timp după acest anunţ au demarat şi acţiunile prompte, Marea Britanie începând negocierile cu compania niponă Hitachi de a cumpăra înapoi o veche centrală nucleară dezafectată, cu scopul de a o transforma într-un adevărat hub energetic de energie nucleară.

Ca şi în multe alte ţări europene, energia nucleară a cunoscut un declin în ultimii 20 de ani, reactoarele vechi ajungând la finalul ciclului de viaţă, iar altele noi nefiind construite. În anul 1999, spre exemplu, Marea Britanie avea centrale nucleare cu reactoare ce însumau o putere netă de aproape 13 GW. Acum, în 2024, în ţară mai există reactoare ce însumează doar 5,9 GW putere. Deci, o reducere mai mult decât în jumătate. Însă noul plan al Marii Britanii e anunţat de guvern drept cel mai grandios din ultimii 70 de ani şi are scopul de a asigura şi zero emisii CO2, dar şi renunţare la importuri de gaz natural şi alţi combustibil fosili, garantând o rezilienţă energetică independentă.

Foto: Evoluţia capacităţilor de producţie a energiei la centrale nucleare în Marea Britanie din 1970 până în 2024

Puterea medie necesară sistemului energetic din Marea Britanie e de circa 35 GW, cu o cifră simţitor mai mare în orele de consum maxim. Țara are un uşor surplus, aşa că puterea medie a producţiei este de obicei cu câţiva GW mai mare, diferenţa fiind exportată. Noul plan al Marii Britanii prevede reconstrucţia unor centrale existente anterior, dar şi construcţia unor noi reactoare şi centrale, astfel încât până în anul 2050 ţara să-şi crească puterea totală a reactoarelor sale de 4 ori, până la 24 GW, ceea ce ar asigura în mediu 25% din necesarul ţării.

Probabil unii dintre noi se întreabă deja cum se face că 24 GW înseamnă 25%, dacă am menţionat mai sus că puterea medie necesară e de 35 GW pentru întreg consumul? Ei bine, e răspunsul e în viziunea pe termen lung, ori, ţinta e setată pentru anul 2050, când în ţară vor fi deja 15-20 de ani de când nu se vor mai fi vândut maşini cu combustie, ci doar electrice, când programul actual de instalare a pompelor de căldură în loc de cazane va fi demult definitivat şi când cea mai mare parte a încălzirii termice şi industriei se va baza tot pe electricitate drept sursă primară. Astfel, putem deduce că Marea Britanie ia în calcul un consum de minim 2,5 ori mai mare de electricitate către acel an, consum care ar înlocui marea majoritate a combustibililor fosili folosiţi în prezent.

Programul de relansare a energiei nucleare prevede atât construcţii de centrale mari, cu câţiva GW putere fiecare, cât şi investiţii în producţia de combustibil nuclear în interior ţării, pentru a nu depinde de importuri nici la acest capitol, iar asta e deosebit de important, întrucât unele tipuri de combustibil mai moderne, precum HALEU (High Assay Low Enriched Uranium), sunt produse în prezent doar în Rusia. Iar planul Marii Britanii de producţie a acestui tip de combustibil presupune că ea ar urma să aibă capacitatea de a-şi acoperi necesităţile proprii, dar şi pentru toată Uniunea Europeană şi ţările asociate de pe continent.

Foto: Încă o fabrică de producţie a HALEU e pe cale să înceapă încurând producţia în SUA

Tot acest plan grandios va costa multe miliarde de lire sterline, însă e un cost infim dacă e raportat la durata de viaţă a reactoarelor, la costul de energie generată ulterior per kWh, la valoarea siguranţei obţinute ulterior şi la economiile realizate din înlocuirea importurilor. Mai mult ca atât, guvernul britanic a estimat că acest plan de lungă durată va genera circa 80.000 de locuri de muncă de înaltă calificare în Marea Britanie, atât direct în centrale şi producţia combustibilului, cât şi în industriile aferente, care vor produce servicii de construcţie a acestor centrale, turbine şi echipamente şi toate celelalte necesare.

Iar una din primele acţiuni palpabile, anunţate imediat după acest plan e intenţia autorităţilor britanice de a cumpăra înapoi de la compania niponă Hitachi o fost centrală nucleară, Wylfa, de pe insula Welsh. Acea centrală are o localizare perfectă cu multă apă de mare alături pentru răcirea reactoarelor şi acces la infrastructură electrică de înaltă putere, care ar necesita doar capacităţi modernizate şi adăugate.

Cândva, centrala Wylfa avea 2 reactoare nucleare active, a câte 490 MW fiecare, deci aproape 1 GW de putere livrată constant în reţea. Un reactor a fost închis în 2012, iar al doilea în 2015, centrala aparţinând celor de la Hitachi o bună perioadă de timp la final, companie niponă care e un lider în echipamente electrice, dar care a produs cândva şi reactoare nucleare de una singură, apoi şi cu forţe comune cu americanii de a General Electric. Prin urmare, era clar că niponii aveau competenţele de a gestiona centrala, doar că politicile de atunci indicau că după sfârşitul duratei de viaţă reactoarele trebuiau închise şi nimeni nu voia să investească în centrale nucleare noi, că nu suna bine după Fukushima. Acum, însă, Marea Britanie s-a trezit la o luciditate absolută, care e emanată în fiecare propoziţie a acestui plan de relansare a energiei nucleare, şi caută toate oportunităţile de a investi în energie nucleară cu paşi cât mai raţional. Iar unul din cei mai raţionali primi paşi e reconstrucţia acestei centrale din Welsh, care are o mulţime de elemente de infrastructura deja existente în ea.

Tocmai de asta, britanicii au început negocierile cu Hitachi pentru a cumpăra edificiul înapoi de la ei, vociferându-se un preţ de 200 milioane de lire. E un preţ ce reflectă mai degrabă costul imobilelor şi a firelor electrice, pentru că o centrală nucleară funcţională ar costa de 20-30 ori mai mult. Şi, fireşte, după ce va cumpăra înapoi centrala, Marea Britanie va investi câteva miliarde de lire în reactoare noi şi transformarea într-un adevărat hub de energie nucleară.

Foto: Construcţia centralei Wylfa în anii săi de glorie

Prin hub, britanici au în vedere că pe lângă reactoarele obişnuite, aici ar putea să se facă loc şi pentru reactoarele mici nucleare mai noi, SMR, care ar putea fi astfel mai uşor testate şi maturizate, pentru o eventuală răspândire ulterioară pe larg. Desigur, planul nu exclude şi eventuale salturi tehnologice realizate între timp de fuziunea nucleară, pe lângă fisiunea clasică, aşa că până în 2050 ar putea apărea deja şi centrale cu asemenea centrale, întrucât au fost lansate deja şi primele promisiuni că în 2030 va fi disponibil un prim reactor de asemenea tip de serie, pentru centralele electrice, de la TAE Technologies.

Un fapt e cert, însă. Vor urma 26 de ani de relansare şi dezvoltare intensă e energiei nucleare în Marea Britanie, care va face echipă comună cu energia regenerabilă, din surse eoliene şi solare, dar şi de la hidrocentrale. Vor exista şi centrale de baterii pentru stocare, şi toate aceste componente împreună trebuie să ducă în punctul în care indiferent de vânt şi soare, cu echilibrări reciproce, există întotdeauna suficientă energie produsă în sistem. Şi cel mai important, toate aceste componente sunt soluţii cu zero CO2, şi cu aproape zero componentă de import.