(VIDEO) Noul Lucid Air Sapphire a putut învinge o Tesla Model S Plaid într-o întrecere directă
23 Aprilie 2024, 12:57 Redacţia PiataAuto.md
Tesla Model S Plaid, cu 1.020 CP la activ, era până acum sedanul cel mai rapid din lume, cel puţin din modelele de serie care putea fi uşor verificate şi testate. Dar Lucid Air Sapphire e un model relativ nou, care abia ajunge la primii clienţi şi care e mai puternic, având 1.234 CP, dar fiind simţitor mai greu. Prin urmare, deşi cele două modele sunt concurente, nimeni nu aştepta de la Lucid să fie mai rapid decât Tesla, mai ales că de obicei modelele Lucid menţionau că pun mai degrabă accent pe confort şi pe senzaţii premium la bord. Dar totuşi, Sapphire l-a învins pe Plaid.
După ce acum câteva zile acelaşi Lucid gonise singur pe pistă şi atinsese 1,7 secunde în acceleraţie de la 0 la 60 mile la oră, sau 96 km/h, dar nu reuşise să-l devanseze pe Plaid în timpul în care poate parcurge 1/4 milă, acum a venit şi timpul unei întreceri directe între cele două modele.
În prima încercare, Tesla a ajuns prima la final, deoarece pornise prea devreme de la start, înainte de a se da startul. Următoarea încercare, însă, a arătat clar că Lucid Air Sapphire e mai rapid. Deci, deşi maşina e simţitor mai grea, a fost oricum mai rapidă decât Tesla şi l-a detrona oficial pe Plaid de pe poziţia de cel mai rapid sedan din lume.
A mai urmat şi o altă încercare, în care ambele maşini au fost un pic mai rapide. Dar Lucid a fost oricum mai rapid decât Tesla şi a parcurs 402 metri în 8,965 secunde, în timp ce Tesla a avut nevoie de 9,288 secunde.
Ambele rezultate sunt formidabile, dar e curios că Tesla e un pic mai departe decât Lucid de recordurile atinse anterior singular. Mai mulţi factori pot influenţa aceste cifre — reacţiile şoferului, temperatura de afară, condiţiile bateriei şi multe altele. Protagonistul din video spune chiar că Plaid şi-ar tempera un pic performanţa după ce atinge câteva mii de kilometri pe bord.
Cert e că această cursă a arătat că Lucid a putut învinge Tesla, iar dat fiind dezavantajul său de greutate, singura explicaţie e în arhitectura sa de 900 volţi, faţă de 400 volţi la Tesla, care-i permite bateriei să alimenteze mai consistent electromotoarele la putere mare.