(VIDEO) Aceasta e o Skoda Superb care a primit un motor de 2,5 litri, în 5 cilindri, cu care poate atinge aproape 300 km/h
6 Martie 2024, 20:11 Redacţia PiataAuto.md
Skoda Superb are maxim de motoare de 2,0 litri de mult timp încoace şi doar cei care-şi mai amintesc de prima generaţie a lui Superb mai pot aduce drept exemplu un motor cu 6 cilindri de acolo. Dar în ultimele sale generaţii, au existat maxim motoare de 2 litri, toate cu 4 cilindri, iar cel mai condimentat a fost motorul de 280 CP. Un proprietar de Skoda Superb din Olanda, însă, a decis să pună un motor de 2,5 litri şi 5 cilindri în linie pe maşina sa cehă.
Bineînţeles, e vorba de renumitul motor Audi, prezent pe RS3. E un motor deja legendar, cu un potenţial uriaş de a-i fi ridicată puterea, iar proprietarul acestei Skoda Superb a decis să-i crească putere la 720 CP!
Bineînţeles, la bază a stat un Superb cu tracţiune integrală, or, 720 CP pe puntea faţă ar fi fost imposibil de transpus pe asfalt. Însă transplantul de motor a fost făcut impecabil, întrucât şi motorul original stă transversal şi întrucât şi Audi RS3 face parte din familia A3, unde sunt amplasate şi motoare comune cu Superb.
Rezultatul final, însă, e fenomenal! Motorul, transpus cu tot cu un sistem superb de eşapament, sună extraordinar, aşa cum probabil nu mai sună niciun alt Superb, chiar şi modificat, din această generaţie!
Iar cu forţa imensă, maşina poate atinge aproape 300 km/h pe autostrăzile germane fără limită de viteză!
Vezi totul în video-ul de mai jos, neapărat cu sunet!