(VIDEO) Acesta e ultimul exemplar Bugatti Chiron produs, cu numărul 500, iar odată cu asta ia sfârşit o epocă glorioasă

30 Mai 2024, 13:51
Redacţia PiataAuto.md
Bugatti a anunţat azi că a produs ultimul exemplar, cu numărul 500, din gama Chiron, desăvârşind astfel un capitol de o glorie deosebită din istoria sa, în care motorul W16 a imprimat performanţe nemaivăzute întâi pentru Veyron, apoi şi pentru Chiron. Astăzi, prin al 500-lea Chiron produs, această epocă ia sfârşit în mod oficial, iar marca Bugatti intră într-o perioadă de latenţă în producţie, în timp ce inginerii muncesc la succesorul lui Chiron.
Cel de-al 500-lea exemplar e un Chiron Super Sport de 1.600 CP, în culoare de albastru Atlantic, cu inscripţii „#500” pe el. Partea faţă are un albastru profund, care derivă într-un joc optic de inscripţii laterale spre nuanţa mai deschisă spre spate.
Cei de la Bugatti spun că inscripţia #500 e făcută manual, fiind prezentă inclusiv pe motorul W16. De fapt maşina e pestriţată de asemenea inscripţii şi elemente, care vin să amintească tuturor, acum şi peste 40 de ani, că acest exemplar e ultimul Chiron produs în istorie. Pentru că inevitabil maşina asta va valora zeci de milioane atunci, odată ce ea e exemplarul care încheie o epocă atât de admirată.
Nu lipsesc nici inscripţiile L’Ultime de pe ea, pentru că ăsta e numele dat acestui ultim exemplar. Pentru că lui Chiron i-a luat ceva timp, de la prezentarea din 2016 până astăzi, să fabrice 500 de asemenea maşini, toate adevărate opere inginereşti.
Apropo, odată cu publicarea acestor imagini cu ultimul Chiron, Bugatti a trebuit să reamintească prin texte mici şi consumul acestui model în ciclu WLTP, modificat între timp. Astfel, în aşa numita fază de viteze reduse, ceea ce echivala aproximativ cu regimul urban înainte, Chiron are acum indicat un consum de 44,5 litri/100 km. În regimuri mai relaxate, Chiron are cifre indicate între 17,5 şi 24 litri/100 km.
Ei bine, după Chiron, Bugatti mai are de livrat câteva exemplare de Bolide şi W16 Mistral, care sunt modele derivate, iar multaşteptatul nou model succesor al lui Chiron, cu motor V16 aspirat natural, va debuta în luna iunie!
Iar cu un asemenea motor V16 pregătit de ingineri pentru noul model, putem spune că o epocă glorioasă a apus, însă alta la fel de magnifică ar trebui să urmeze!
Vezi în video-ul mai jos cum arată ultimul exemplar de Chiron.
1
3,623
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!