(VIDEO) Arabia Saudită vrea să convingă lumea că proiectul Neom şi oraşul The Line merge înainte şi publică detalii despre progresul actual

31 Mai 2024, 13:58
Redacţia PiataAuto.md
Acum aproape două luni anunţam că proiectul grandios al oraşului The Line de 170 km lungime, parte din aglomerarea Neom, a fost redus semnificativ în ambiţii, până la doar 2,4 km, deci cu 168 km mai puţin. Acel anunţ a confirmat toate părerile sceptice că toate acele oraşe şi staţiuni cuprinse în Neom ar putea fi vreodată realizate, totodată diminuându-se semnificativ încrederea publicului şi a investitorilor că Arabia Saudită poate duce la bun sfârşit aceste proiecte grandomane. Ei bine, între timp Arabia Saudită şi cei care gestionează Neom au lansat o serie întreagă de acţiuni menite să sporească această încredere, iar de curând au publicat şi detalii şi imagini cu progresul actual al lucrărilor.
Ca să fortifice senzaţia de încredere, după acele informaţii Neom a mai prezentat un viitor orăşel de coastă, numit Jaumur, la fel de ambiţios şi frumos în imagini generate digital şi promisiuni ca şi celelalte multiple componente anunţate anterior.
Foto: Staţiunea maritimă Jaumur din Neom

La sfârşit de aprilie Neom a invitat şefii celor mai mari bănci din lume, pentru a le prezenta proiectele şi a-i convinge să investească.
Iar la câteva zile distanţă, Neom a anunţat că mai multe bănci şi fonduri de investiţii din Arabia Saudită au mai aprobat o finanţare de 10 miliarde de riali saudiţi, echivalentul a circa 2,67 miliarde dolari, pentru finanţa construcţia componentelor Neon, inclusiv oraşul The Line. Finanţarea a fost oferită de aceleaşi bănci care au aprobat anterior o sumă şi mai mare pentru aşa-numita fabrică de hidrogen Neom, care se presupune că ar trebui să fie una din cele mai mare din lume, făcând uz de soarele din deşert şi vânturile de coastă pentru producţia lui.
Ei bine, după toate aceste runde de noi finanţări, acum Neom a publicat şi un video care e format în proporţie de peste 80% tot de imagini generate digital şi are doar secvenţe foarte scurte de pe teren, de pe şantier, unele în secvenţe mai scurte de o secundă, ca să nu fie foarte minuţios observate. Chiar şi imaginile reale filmate de pe teren nu dau informaţii clare despre timpul când au fost filmate, locul şi ce se construite exact în fiecare din ele, ele fiind amestecate cu imagini şablon de feţe aspiraţionale, de tipul celor vândute în biblioteci universale de asemenea imagini.
Aceste imagini clişeice sunt însoţite în continuare de declaraţii pompoase şi promisiuni, iar printre ele se strecoară şi câteva cifre importante, pe care NEOM le pretinde drept verifice la momentul publicării, dar care cu siguranţă pot naşte îndoieli în lumina evoluţiilor din ultimele două luni. Astfel, o responsabilă de construcţii de la Neom, cu cască de şantier pe cap, ne spune că la Neom muncesc 140.000 muncitori acum, în teren!
Dacă cifra asta ar fi adevărată, ea ar însemna unul din şantierele cu cel mai mare număr de muncitori din toată istoria. Însă dacă ea ar fi adevărată, Neom ar fi fost mândru să filmeze zone aglomerate cu muncitori, care formează 140.000 oameni în totali, ca să sublinieze amploarea lucrărilor desfăşurate.
Neom a fost prudent să spună că dezvoltă „prima fază” din oraşul The Line, deci confirmând indirect faptul că acum se construieşte o porţiuni minusculă din ceea ce se intenţiona iniţial.
Se vorbeşte mult despre deschidere spre noi tehnologii şi investiţii făcute de însăşi Neom în start-up-uri care să fie localizate în interior. Se menţionează că fabrica de hidrogen a primit primele turbine eoliene care vor fi instalate alături, furnizând electricitate.
De asemenea, în Neom se filmează o peliculă cinematografică acum, Antara, de un regizor renumit. Se menţionează şi despre unele companii care deja şi-a inaugurat oficii şi sedii, aşa că raportul despre progresul actual al construcţiei din video a alunecat repede fie în discuţi şi decizii strategice actual, fie în noi promisiuni de viitor.
Doar că toată amploarea imensă a acestui proiect şi zecile, iar ulterior şi de miliarde investite în el, ba chiar şi de ordinul trilioanelor, îl transformă treptat într-un proiect de balast pentru Arabia Saudită, atât de mare, încât întreaga soartă a economiei ţării poate ajunge să depindă total de el, eşuând odată cu el, sau succedând împreună. Autorii proiectului încearcă să convingă lumea că promisiunile vor fi onorate, iar aceste oraşe ale viitorului vor deveni realitate.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
15,650
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!