(VIDEO) Un youtuber din Norvegia a descoperit că Lexus RZ 450e e o maşină electrică mult mai bună decât Toyota bZ4X, cu care împarte platforma, dar are funcţii bizare

30 Mai 2024, 15:27
Redacţia PiataAuto.md
Toyota bZ4X e una din maşinile electrice care se bucură de o minimă admiraţie printre pasionaţii de ele, pentru că a debutat stângaci, cu o perioadă lungă de rechemări şi probleme şi pentru că peste tot, în toate testele de iarnă, maşina indica cifre foarte mici de autonomie, departe faţă de cele promise. Producătorul a ajuns să refuze teste precum cel anual din Norvegia, făcut de NAF, o paralelă a ADAC-ului german, pentru că Toyota ieşea întotdeauna pe ultimul loc, cu rezultate triste. Dar se pare Lexus RZ 450e, paralele lui bZ4X din gama Toyota, e o maşină electrică mai bună şi mai desăvârşită, cel puţin dacă e condusă în condiţii de temperaturi mai prielnice. Şi dacă e condusă mai lent. Şi dacă nu încarci prea des la prize fast charge, pentru că maşina te penalizează pentru asta.
Foto: Toyota bZ4X în testul norvegian de consum şi autonomie

Un youtuber din Norvegia a făcut câteva experimente profunde cu Lexus RZ 450e, iar rezultatele măsurate în cifre au fost pe alocuri surprinzătoare, însă au venit şi cu descoperirea unor funcţii bizare ale acestei maşini.
Spre exemplu, dacă încarci la prize fast charge, maşina îţi calculează puncte de penalizare, astfel încât la un moment dat îţi va limita puterea de încărcare, chiar dacă bateria n-a ajuns la supraîncălzire. Pur şi simplu e un soi de stimulare a proprietarilor să nu încarce atât de mult la prize fast charge, ci acasă, ca să nu degradeze prea mult bateria, or, Toyota oferă 10 ani garanţie pentru ea şi ar vrea să înlocuiască mai puţine, probabil.
Astfel, dacă la început poţi încărca cu 150 kW, atunci ulterior poţi ajunge la 60-70 kW, iar apoi chiar la 30-40 kW. Evident, timpul de încărcare creştere astfel foarte mult.
Însă youtuber-ul din Norvegia a descoperit că din cauza acestei încărcări mai lent şi riscului de a fi penalizat, dacă îşi reduce viteza de deplasare cu această Toyota pe o distanţă de 1.000 km, de fapt câştigă timp, pentru că diferenţa în consum a maşinii e foarte mare la viteză mare, faţă de o viteză mai mică. Astfel, dacă merge cu 10-15 km/h mai lent, autonomia e mult mai mare şi trebuie să oprească mai rar, iar timpul economisit de la staţionarea la prize e mai mare decât timpul pierdut cu viteza mică. E o ecuaţie de luat în calcul la toate maşinile electrice, însă la Lexus şi Toyota diferenţa e mult mai accentuată.
Asta i-a permis youtuber-ului să parcurgă 1.000 km cu Lexus RZ 450e în doar 10 ore şi 55 minute, echivalând sau fiind aproape de performanţele multor modele mai hi-tech şi cu baterii mai mari, precum Volvo EX-30, Volvo XC40, Nissan Ariya sau VW ID.3. Mai mult ca atât, datorită vitezei mici pe cea mai mare parte a distanţei şi vitezei foarte mari în ultimul segment, Lexus a fost cu aproape o oră mai rapid în a parcurge 1.000 km decât Toyota bZ4X! Iar aici vorbim de timpul ce include şi sesiunile de încărcare, care la Lexus au fost cam până la 60% şi au ajuns la acea etapă de penalizare de care vorbeam mai sus.
Un al doilea experiment a fost consul cu un singur plin în regim super eficient, pentru a afla autonomia şi consumul real. Şi aici maşina are un mic secret — şi anume că în regim normal ea păstrează tracţiunea integrală, pe două punţi activă, fără a deconecta o punte, ceea ce aparent ar putea însemna un consum uşor mai mare. Doar regimul Range deconectează puntea faţă total şi astfel consumă mai puţin.
Însă chiar şi aşa, cu regim normal şi tracţiune integrală permanenţă, Lexus RZ 450e a avut o autonomie de 395 km, şi un consum de 14,1 kWh/100 km, ceea ce înseamnă o cifră foarte bună, de fapt. Cu regimul Range şi tracţiunea pe o singură punte, consumul a fost de 13,7 kWh/100 km.
Doar că bateria fiind relativ mică, autonomia totală n-a fost foarte mare în comparaţie cu alte maşini electrice moderne, oscilând între 395 şi 420 km în cele două regimuri.
Dar toate astea ne spun că, deşi are funcţii bizare, deşi are baterie relativ mică, acest Lexus, împreună cu modelul electric Toyota, au şi calităţi foarte interesante şi bune, de fapt, de maşină electrică. Şi dacă Toyota a făcut aceste maşini astfel fără prea mare străduinţă şi dorinţă, probabil că dacă ar depune un efort cu adevărat autentic, ar putea scoate maşini electrice cu adevărat avansate, care să depăşească alte modele prin eficienţă şi alte calităţi.
Vezi mai jos cele două experimente din Norvegia cu Lexus RZ.
2
40,943
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!