După eşecul din acest an, Salonul Auto de la Geneva pleacă în istorie şi nu va mai fi organizat niciodată în Elveţia, ci doar în Qatar

2 Iunie 2024, 15:38
Redacţia PiataAuto.md
După eşecul din acest an, acum organizatorii Salonului Auto de la Geneva au anunţat oficial că acesta nu va mai fi organizat niciodată în Elveţia, ci doar în Qatar. Ei renunţă în totalitate la încercările de a-l mai organiza la Geneva nu doar pentru anul 2025, ci pentru totdeauna de acum încolo, punând astfel punct celui mai longeviv salon auto din istorie, care a avut exact 100 de ediţii, din 1905 până în prezent, sărind doar peste unii ani tumultoşi din istorie.
În primăvara acestui an, organizatorii au încercat să reînvie salon auto după o pauză de 4 ani, pauză care a început în anul 2020, chiar la începutul pandemiei. Atunci situaţia abia era la începutul escaladării, evenimentele se anulau peste tot, iar producătorii auto le cereau organizatorilor salonului auto să ia o decizie corectă, aşteptând anularea acestuia. Însă organizatorii au spus până în ultimul moment că vor organiza evenimentul, şi cu o zi înainte, când deja toată lumea era în drum spre salon, au anunţat anularea evenimentului, aşteptând ca guvernul elveţian să declare stare de urgenţă şi astfel ei să nu fie nevoiţi să ramburseze niciun ban producătorilor auto. În rezultat, organizatorii salonului au fost acuzaţi atunci de producători de lăcomie şi manevre lipsite de etică.
În anii ce au urmat, aceeaşi organizatori fuseseră susţinuţi de statul elveţian să reînvie evenimentul şi li se propuneau şi finanţări cu obligativitatea ca salonul să fie totuşi organizat, dar aceştia n-ar vrut să-şi asume riscul de a rambursa banii înapoi statului dacă salonul nu va fi organizat. În rezultat, nici în 2021, nici în 2022, nici în 2023 salonul nu a mai fost organizat.
În 2024 organizatorii au vrut să reia legendarul salon, însă deja lumea se schimbase, pe de o parte, cu saloane auto care nu mai prea au mari avantaje de comunicare, iar pe de altă parte salonul de la Geneva a fost întâmpinat cu un boicot aproape general de producătorii auto, doar 9 dintre ei mai fiind prezenţi, printre care Renault şi Dacia şi mai multe mărci chinezeşti. Bineînţeles, şi numărul vizitatorilor fizici a fost mult mai mic, cu doar 167.750 vizitatori. Pentru comparaţie, în anul 2014, spre exemplu, salonul raporta cifre de 700.000 vizitatori! Iar în anul său de apogeu, în 2005, cifra era de 747.700 vizitatori! Deci, în 2024 salonul n-a adunat nici măcar un sfert din vizitatorii de altă dată!
În rezultat, comitetul organizator al salonul a decis acum că interesul pentru saloanele auto în Europa era prea „erodat”, iar incertitudinile în industria auto sunt prea mari, pentru ca asemenea riscuri de investiţii să mai fie făcute de ei. Organizatorii n-au ezitat să arunce o suliţă şi spre producători, menţionând că ultimul cui în coşciugul salonul l-au pus interesul redus al producătorilor auto de a participa la Geneva şi concurenţa saloanelor din Paris şi Munchen, care sunt susţinute de producătorii auto din aceeaşi ţară. Iar acum, cu decizia definitivă luată, organizatorii au anunţat că vor depune o solicitare formală al autorităţile cantonale din Geneva pentru dizolvarea fundaţiei care organiza salonul. Deci, nu mai vorbim de pauze nedeterminate, ci de o decizie definitivă cu lichidarea entităţii care organiza salonul!
Totodată, aceeaşi echipă elveţiană a anunţat că va organiza de acum încolo Salonul Auto de la Geneva din Doha, Qatar, chiar dacă expresia unui salon auto de la Geneva, dar situat în Doha, sună un pic absurd. Însă Geneva e o imagine de brand, care dă bine în Orientul Mijlociu, iar statul Qatar le-a asigurat organizatorilor tot suportul necesar pentru ca salonul să poată fi organizat în 2023 şi să poată deveni o tradiţie bienală de acum încolo, cu următoarea ediţie prognozată pentru noiembrie 2025.
Aşadar, Europa pierde încă un simbol al lumii auto, al istoriei şi culturii sale auto. Doar că în acest caz e o mare doză de lăcomie şi practici netacticoase din partea celor care gestionau acest simbol al lumii auto, care i-a adus în acest punct, iar acum, ademeniţi de banii enormi propuşi de Qatar, elveţienii au decis să meargă acolo unde vor fi plătiţi regeşte pentru a face un salon Geneva tocmai în Orientul Mijlociu. Rămâne de văzut dacă Elveţia va reacţiona în vreun fel şi dacă nu-i va soma că n-au voie să folosească numele Geneva pentru un salon ce nu mai are legătură cu Elveţia, la fel cum guvernul italian le-a interzis celor de la Alfa Romeo să folosească numele Milano pentru un automobil ce nu e fabricat în Italia.
1
20,128
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!