(VIDEO) Un youtuber a placat cu aur caroseria din oţel inoxidabil al unui Tesla Cybertruck

5 Iunie 2024, 14:27
Redacţia PiataAuto.md
Deşi are deja jumătate de an de când a fost lansat, Tesla Cybertruck continuă să eclipseze prin atenţia pe care o captează aproape toate celelalte maşini în SUA. Iar întrucât primele maşini au ajuns demult în mâinile proprietarilor şi youtuber-ilor, acum a venit şi timpul experimentelor mai deocheate. Un youtuber din SUA a placat cu aur caroseria din oţel inoxidabil a unui Tesla Cybertruck şi a făcut totul după o procedură ca la carte.
Ideea a venit în contextul în caroseria lui Cybertruck e creată tocmai pentru a nu mai avea nevoie de vopsea sau alte straturi de protecţie, fiind efectiv un soi de exoschelet. Şi pentru că nu are vopsea aplicată de uzină, nu există decât culoarea argintie a oţelului inoxidabil.
Asta i-a făcut pe mulţi să opteze pe colantarea maşinii, atribuindu-i astfel culori noi, iar uneori şi texturi speciale, cel puţin vizual. Unii comentatori i-au tot sugerat youtuber-ului ideea de a încerca să placheze cu aur maşina, într-un experiment curios.
Ei bine, experimentul s-a dovedit a fi într-adevăr interesant şi chiar educaţional, pentru că placarea oţelului inoxidabilă nu e tocmai simplă şi necesită mai multe etape ale unui proces complex, pentru ca în final să se obţină efectul dorit, iar aurul placat să aibă aderenţă cu oţelul primar.
Aproape toate aceste etape s-au făcut cu instrumente conectate la un mic curent electric, pentru a creat efectele dorita de ionizare a caroseriei sau vopselei. S-au folosit şi soluţii acide pentru curăţare, apoi pentru formarea de pori de care placajul să se poată ţine.
Totul a fost foarte ştiinţific, cu metode gândite din considerente de reacţii chimice şi fizice, astfel încât la final să se poată obţine un strat corect de placaj de aur pe maşină, fiind vorba de aur adevărat, doar valoarea lui fiind de peste 60 mii dolari, ca să se poată acoperi întreaga maşină.
La final a rezultat un Tesla Cybertruck aurit, dar cu un luciu echilibrat cu textul metalului, cel puţin în zone fără soare strident, care ar genera reflecţii mai puternice.
Esteticul rezultatului final e discutabil, fireşte, dar e cert că experimentul e unul foarte interesant pe tot parcursul său.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,506
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!