China construieşte un nou cel mai înalt pod din lume, care va fi gata peste un an şi care costă de 2 ori mai puţin decât podul de la Brăila din România

11 Iulie 2024, 21:59
Redacţia PiataAuto.md
China are deja un pod care are titlul de cel mai înalt din lume, numit Beipanjiang, pe care l-a construit timp de trei ani, din 2013 până în 2016. Însă peste doar un an China îşi va doborî propriul record, întrucât acum e în plin proces de construcţie un pod şi mai înalt, numit la nivel internaţional Huajiang Grand Canyon Bridge, sau marele pod de pe canionul Huajiang, dacă ar fi să traducem şi adaptăm această denumire. Noul pod, care urmează a fi inaugurat în iunie 2025, va avea 625 metri înălţime!
Foto: Noul pod, cel mai înalt din lume, în proces de construcţie în China

Iar aici trebuie să explicăm la care parametru de înălţime ne referim, întrucât podurile pot fi măsurate şi în înălţimea de la cel mai coborât punct vizibil la bază până la cel mai înalt punct al unui pilon, deci efectiv se măsoară înălţimea vizibilă a celui mai înalt pilon, iar aici podul Millau din Franţa e lider, cu un pilon de 336,4 metri înălţime.
Foto: Podul Millau din Franţa

Dar, totodată podurile mai sunt măsurate în înălţimea maximă pe care o ating de la structura carosabilă până la pământ. Desigur, relieful sub pod e neregulat, şi e luată în calcul cea mai mare distanţă, oriunde a fi ea de-a lungul podului. Iar aici viaductul Millau nu mai e liderul absolut, întrucât are maxim 270 metri înălţime până la sol.
Foto: Dimensiunile podului Millau

Deţinătorul titlului la acest capitol încă este podul Beipanjiang, după cum am menţionat mai sus, care are 565,4 metri înălţime maximă de la fâşia carosabilă la cel mai jos punct de sub el, deşi pilonii săi sunt mai mici. Cum e posibil să fie pilonii mai mici şi să aibă o înălţime atât de mare sub ei? Simplu — pentru că podul are pilonii fixaţi de munţi şi traversează o prăpastie dintre ei, care coboară mult mai jos.
Foto: Dimensiunile-cheie ale podului Beipanjiang

Noul pod, Huajiang Grand Canyon, are o funcţie similară, de a asigura conexiune între două regiuni de munţi, separare de un canion adânc. Şi de fapt, râul de la bază este acelaşi ca şi în cazul podului de mai sus, Beipan, doar că podul e localizat destul de departe de primul. Înălţimea sa va fi mai mare, de 625 metri de la carosabil la apa râului de la baza canionului.
Noul pod despre care vorbim azi a început a fi construit în 2021, e unul de tip suspendat şi va fi finalizat în aproape 4 ani, deci cu câteva luni mult decât podul anterior, din cauza dificultăţilor logistice mai mari. Însă raportările de până acum a evoluţiei lucrărilor arată că muncitorii respectă întocmai programul etapelor, şi în luna iunie a anului viitor podul va fi gata.
Huajiang Grand Canyon Bridge va avea 2.890 metri lungime, iar deschiderea principală centrală are va avea 1.420 metri, susţinută de piloni de 262 metri înălţime.
Datorită noului pod, traversarea canionului Huajiang, care ia în prezent 70 minute pe drumurile pline de serpentine din regiune, se va reduce la doar puţin mai mult de 1 minut!
Bugetul construcţie podului este de 2 miliarde de yuani, echivalentul a circa 250 milioane euro, ceea ce e cam exact jumătate din cât a costat construcţia podului de la Brăila din România, un pod cu o lungime de 2.414 metri lungime cu tot cu cele două viaducturi laterale, cu o înălţime de 38 metri sub el şi cu piloni de 192 metri înălţime.
Foto: Podul peste Dunăre de la Brăila, România
4
28,328
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!