(VIDEO) Cum arată cea mai mare colecţie de maşini din Asia de Sud-Est, deţinută de un om profund pasionat de ele

22 Septembrie 2024, 14:28
Redacţia PiataAuto.md
Dacă în SUA există oameni ca Jay Leno, care şi-au adunat colecţia de maşini decenii la rând, cumpărând fiecare nouă maşină din motive clare, de inginerie sau de semnificaţie istoria a acelui model şi având chiar compartimente tematice în colecţia de acum, în Asia există un om cu o pasiune cel puţin la fel de intensă pentru maşini, care, a ajuns să deţină cea mai mare colecţie privată de automobile din toată Asia de Sud Est.
Acestui pasionat îi spune Jit Pyng Chin şi el provine dintr-o familie modestă din Malaysia, care, pe vremea copilăriei lui, nu şi-a putut permite niciodată să cumpere un automobil nou. Însă micuţul JP Chin avea de atunci o pasiune enormă pentru maşini, visând că într-o zi va putea face suficient de mulţi bani încât să poată avea cele mai fascinante maşini din lume.
Iar istoria acestui om e acel exemplu când o pasiune imensă l-a determinat să caute soluţii cum să facă aceşti bani de care avea nevoie. A fondat împreună cu alţi câţiva colegi o companie IT care a ajuns să furnizeze servicii celor mai mari bănci şi instituţii financiare din Malaysia şi alte ţări din jur, iar apoi a investit şi într-o companie dezvoltatoare de proprietăţi. Aşa şi-a câştigat şi continuă să-şi câştige banii pe care îi poate investi în colecţia sa de maşini.
I-a luat 30 de ani să adune această colecţie, însă acum ea numără deja peste 120 de maşini. De curând un youtuber l-a vizitat pe JP Chin şi colecţia sa, iar proprietarul acestor maşini a fost cel care a vorbit despre ele. Spune că ar putea vorbi şi două zile în continuu, dacă ar releva toate detaliile despre fiecare din maşini.
În colecţia sa se regăsesc atât maşini foarte vechi, cât şi din cele mult mai recente, unele chiar mai tinere de 20-30 de ani, cât e limita la care unii colecţionari încep a considera modelele drept cu valoare istorică.
JP Chin a fost mai extravagant în motivele alegerii unor maşini, unele fiind decizii mai impulsive, nu neapărat foarte calculate din timp.
Unele maşini au trecut prin procese de restaurare înainte de a-şi găsi locul curat în muzeul său propriu, unde-şi ţine azi colecţia.
În zona maşinilor japoneze sunt câteva modele legendare, dar pentru JP Chin, sunt maşinile care erau vândute noi când el era tânăr. A cumpărat şi un Nissan 400Z modern pentru a-l adăuga colecţiei.
În colecţie există şi o zonă cu maşini americane, inclusiv din cele modificate, dar şi un exemplar al celui mai vechi model de automobil din lume, produse de Karl Benz.
Nu puteau lipsi nici compartimente dedicate modelelor Porsche, modelelor Ferrari sau maşinilor italiene în general.
Colecţia e foarte variată, iar explorarea ei alături de proprietarul acestor maşini e cu siguranţă o experienţă interesantă, mai ales că acesta par să fi avut şi foarte multă grijă a câţi bani a investit în fiecare maşină şi la cât i-a crescut valoarea între timp.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
162
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!