Mitsubishi Space Star – înapoi la origini
12 August 2013
Să o pornim... cu începutul. Noi, cei
de la PiataAuto.md, urmărim
maşinuţa asta încă din momentul în
care japonezii o aduceau pe la
saloanele auto de la Geneva sub
formă de concept şi încă de pe
atunci când ea a fost lansată în
Thailanda ca Mitsubishi Mirage. Ei
bine, o maşinuţă buburuză nu ne
trezeşte nouă, de obicei, chiar atâta
interes, dar e ceva special în modelul
ăsta nou al celor de la Mitsubishi,
care ne face să o urmărim...

În primul rând, ea reprezintă şi o
reacţie de răspuns faţă de ce a
însemnat Europa pentru Mitsubishi
în ultimii ani. Acum vreo 5-7 ani,
Mitsubishi avea o uzină în Europa,
unde producea micuţul Colt şi
SUV-ul Outlander, iar vânzările
mergeau binişor, ajungând undeva
pe la 300 mii de unităţi pe an din
milionul pe care Mitsubishi îl vindea
la nivel global. O piaţă care-ţi asigură
30% de vânzări, şi unde poţi vinde
maşini mult mai dotate şi mai
profitabile nu e chiar una de ignorat,
de asta Mitsubishi a dat-o serios pe
design agresiv,
care să le placă europenilor.
Aşa au apărut ultra-sportivul Lancer
Evo cu grila Jet Fighter, actualul
Lancer X, apoi agresivitatea a luat-o
spre supradoză. La început,
europenilor le-a fost pe plac designul
ăsta agresiv şi recognibil, dar iată că
a venit şi marea criză, care a
răsturnat vânzările japonezilor pe
bătrânul continent, azi Eruopa vestică
cumulând sub 100 mii de unităţi
vândute pentru Mitsubishi. Pe de altă
parte, Europa Estică cere mai multe
Mitsubishi, dar adaptate condiţiilor lor
de exploatare. Imensa Asie vrea şi ea
maşini practice, accesibile în
întreţinere şi fiabile, fără a fi prea
pretenţioasă la design. Americanii vor
şi ei maşini bune şi spaţioase, şi nu
neapărat feţe supărate şi agresive la
maşini. Lucrurile au evoluat până
acolo unde Mitsubishi a decis să
închidă uzina europeană odată cu
sfârşitul producţiei precedentului Colt,
iar succesorul lui Colt nu s-a mai
axat spre mofturosul segment
european al maşinuţelor compacte
urbane, ci a privit lucrurile mult mai
global.

De asta, noul Space Star nu e o
maşină croită neapărat pentru
europeni. E croită şi pentru asiatici, americani, australieni, africani şi europeni în acelaşi timp. Şi la fel
cum un european gustă pofticios din bucătăria thailandeză pentru a cunoaşte ceva mai exotic, apoi trage un pahar cu apă în viteză pentru că îi arde limba de kilogramul de condimente din farfurie, şi în cazul lui Mitsubishi Space Star unii pretenţioşi vor spune că maşina asta e un regres spre anii 90, iar alţii vor spune că e
un model extrem de potrivit pentru o simpleţe şi robusteţe accesibilă.

E interesant să vedem cum îşi prezintă noul lor model cel de la Mitsubishi. De obicei, auzim vorbe pompoase de la producători, care ne învăluie cu expresii gen „tehnologii ale viitorului, gadget-uri care-ţi taie
respiraţia, motoare ultra-tehnologiza-
te cu turboaspirare până la maxim”...
Dar Mitsubishi ne spune cu totul
altceva. Niponii ne spun că în ultimii
ani maşinele compacte aleargă într-o
cursă iluzorie şi lipsită de prea mult
sens, crescând în dimensiuni şi
greutate, devenind nenecesar de
complexe şi scumpe, în timp ce
lumea are încă nevoie de maşini
compacte agile şi uşoare, simple şi
calitative, confortabile şi accesibile,
care să le ofere plăceri simple la un
preţ corect. Mitsubishi ne aminteşte
cât de bine se manevrau Colturile,
Civicurile, şi Corollele în anii 90 –
pentru că erau uşoare, cu centru de
greutate coborât şi o suspensie bine
setată pentru confort şi
manevrabilitate. Şi anume asta vrea
să aducă astăzi Space Star – o
revenire la acele valori tradiţionale de
maşinuţă simplă, pe care să o iubeşti
pentru că e agilă, fiabilă, confortabilă,
eficientă datorită simpleţei şi mai ales
accesibilă în achiziţie şi mentenanţă.

Dar de ce nu poartă noul model
numele „Colt”, atunci, la fel ca şi
predecesorul său? Sau măcar
Mirage, aşa cum se numeşte modelul
pe toate celelalte continente, numai în
Europa purtând numele de Space
Star? Ei bine, noi vă vom dezvălui
aici secretele de după cortină, pe
care nici o publicaţie auto nu vi le-a
dezvăluit. Adevărul e că cei de la
Mitsubishi nu au putut veni cu un
model Colt în Europa din cauza
închiderii uzinei din Olanda.
Închiderea uzinei are ca motiv oficial
sfârşitul vieţii modelului, iar dacă
apare pe piaţă un nou Colt în Europa,
atunci păzeşte-te de sindicatele
fostei uzini, care ar putea da niponii
în judecată, invocând o închidere
ilegală a uzinei şi cerând despăgubiri
uriaşe. Atunci, Mitsubishi a zis că
Mirage va fi numele modelului
succesor în întreaga lume. La
Salonul Auto de la Geneva modelul a
fost prezentat sub formă conceptuală
ca Mirage. Toate pregătirile se
făceau cu ideea că modelul ăsta se
va numi Mirage în continuare şi în
Europa. Dar cu doar câteva
săptămâni înainte de lansarea
oficială a modelului în Europa, a
apărut o casă de avocaţi din
Germania, care îi reprezenta pe cei
de la Gemballa, şi care le-a făcut din
deget celor de la Mitsubishi. Şocant,
dar numele Mirage este o marcă
înregistrată a celor de la Gemballa,
care au un model tunat pe bază de
Porsche Carrera GT. Iar asta
înseamnă că Mitsubishi a fost pus în
faţa unei decizii urgente, deloc
uşoare – să le plătească celor de la
Gemballa câteva milioane bune
pentru utilizarea numelui Mirage în
Europa sau să renunţe la acest
nume. În final, pe ultima sută de
metri, s-a luat decizia de a numi
modelul cu numele Space Star,
deţinut de mult timp de Mitsubishi şi
folosit de obicei pentru monovolume
compacte de familie. Un start
tumultos pentru cariera noului model
Mitsubishi în Europa...

Şi cu toată filosofia asta ambiţioasă a noului model nipon, nouă ne-a
fost extrem de interesant să-l
cunoaştem pe viu pe Space Star. Am
bătut intens la poarta celor de la
Mitsubishi pentru a prinde un Space
Star la un test drive. În fine, am mers
tocmai în Germania pentru a testa, în
premieră naţională, noul Mitsubishi
Space Star. Spre bucuria noastră,
am avut ocazia să testăm în
aceeaşi zi două exemplare Space
Star – ambele dotate cu noul motor în
3 cilindri de 1.2 litri, dar unul din
cuplat la o transmisie manuală în 5
trepte, în timp ce celălalt e cuplat la o
transmisie automată cu raport
continuu variabil. Să vedem, deci, ce
înseamnă fărâmitura asta de sushi
după reţeta tradiţională!
Cuminte

Cuminte. Fără excese, dar şi fără
condimente. Cam aşa vede un
european designul lui Space Star.
Puţin şters, fără o personalitate foarte
proeminentă. Dar în acelaşi timp
suficient de neutru pentru a nu-ţi trezi
emoţii negative. Totul pare a fi
inspirat de filosofia „designului
natural” de acum două decenii, în
care agresivitatea nu era un
ingredient absolut necesar aşa cum
e astăzi, iar formele unei maşini
trebuiau să rezulte aproape natural
din funcţiile sale. Şi aici, la Space
Star, funcţia primordială e
aerodinamicitatea excelentă, înţesată
cu forme practice. Coeficientul
aerodinamic al lui Space Star e de
doar 0.27 echivalând şi depăşind
valorile unor modele premium cu
pretenţii ambiţioase.

Nu vă aşteptaţi la prea multe artificii
de design cu care ne alintă
producătorii europeni. Versiunile cu
motor de 1.0 litri primesc jante de
oţel cu capac, şi doar cele cu motor
de 1.2 litri primesc jante de aliaj uşor.
Farurile au becuri simple pentru
iluminare şi nu se complică cu artificii
gen xenon sau LED. Până şi lacătele
– două la număr pe ambele uşi
frontale – sunt încadrate direct în metalul uşii, cu o zonă de contur civilizat, şi nu în mânerul uşii, aşa cum le şade bine maşinilor moderne. Indicatoarele de direcţie – din nou în aripi, şi nu în oglinzi. Unicelele artificii opţionale de care se vor putea bucura europenii care aleg motorizarea superioară 1.2 vor fi conturul cromat al farurilor de ceaţă şi a părţii inferioare a calandrului, dar şi o linie cromată pe hayonul portbagajului. Deci, designul merge pe o filosofie strict esenţială.
Maşinile testate de noi sunt în dotare maximă, Shine+, diferenţa făcând-o doar transmisia şi culoarea textilului din habitaclu. Observaţi că doar maşina roşie beneficiază de elemente cromate şi de kituri aerodinamice pe barele de protecţie.
În trei

În timp ce lumea modernă abia învaţă lecţia motoarelor cu 3 cilindri, în mare parte turboaspirate, Mitsubishi produce de multe decenii astfel de propulsoare şi chiar şi renumitul smart fortwo e propulsat de un motor Mitsubishi cu 3 cilindri. Motorul de sub capota lui Space Star de astăzi poate numele de cod 3A92, iar această familie de motoare, care cuprinde şi motorul de 1.0 litri, dar şi 1.1 litri, îşi trage originile
încă din anul 2003, ajungând sub capota Coltului precedent, dar şi a lui smart forfour. Mitsubishi a remodelat o reţetă pe care o cunoaşte la perfecţie, creând motorul cu cilindree de 1.2 litri, care dezvoltă 80 CP din cei trei cilindri, fără turboaspirare. Mai mult ca atât, motorul nu dispune nici de injecţie directă – un element care ar fi contribuit la sporirea puterii şi la eficienţă pe pieţele cu combustibil
bun, dar ar fi creat probleme în zonele cu combustibil mai puţin perfect. Şi unde mai pui că injecţia directă sporeşte esenţial costul de producţie a unui motor... Aşa că s-a optat pentru injecţie multipoint controlată electronic şi sistem de gestiune variabilă a valvelor MIVEC. Iar la eficienţă contribuie sistemul start/stop, disponibil standard pentru motorizarea de 1.2 litri.
Cum se simte, deci, un Space Star motorizat de acest propulsor de 1.2 litri, în 3 cilindri? Cam anemic cu transmisia automată, la drept vorbind. Îl poţi tura fără probleme la 4-5 mii rpm, şi atunci îţi va oferi un dinamism mai bunicel, dar nu te va da pe spate niciodată şi nici nu va transforma maşina într-un model ultra-agil. Poate e din cauza faptului că în anii 90 nu se prea puneau transmisii cu raport continuu variabil pe astfel de maşinuţe... Dar cert este faptul că transmisia automată îi taie motorului lui Space Star din dinamismul ăla şi aşa atent dozat. Un motor ca ăsta cu
transmisie CVT e ca un sushi cu puţin peşte roşu, dar fără sos de soia – e gustos, dar sec, şi poate fi acceptat doar de cei care nu pun mare accent pe gustul... condusului, dacă tot vorbim de o maşină.

Iar în rolul de sos de soia, livrat din abundenţă, vine transmisia manuală. Cu ea motorul lui Space Star îţi oferă cu totul alte senzaţii. E cu mult, mult, mai natural în condus, şi îţi livrează în sfârşit acea senzaţie de agilitate simplă, de esenţă, promisă de filosofia modelului. Îmi amintesc cum, la scurt timp după luarea permisului,
conduceam uneori un Civic hatchback produs prin 1991-1992, cât de plăcut era modelul ăla. Astăzi, la volanul unui Mitsubishi Space Star cu transmisie manuală, ai o felie din acele senzaţii
pure. Poate neşlefuite, dar pure. Space Star chiar are un centru de greutate coborât, pe care îl simţi mai ales dacă îţi setezi scaunul mai jos. Şi atunci maşina asta uşoară începe să se simtă într-adevăr ca un agilă, lejeră în condus şi plăcută.
La condus de traseu, totuşi,
transmisia manuală a lui Space Star
face motorul să urce în turaţii, dacă
vrei să menţii o viteză mai mare. Atât
timp cât circuli pe drumuri extra-
urbane obişnuite, cu 90-110 km/h,
turaţiile motorului rămân într-o plajă
de turaţie relativ eficientă, însă în
regim de autobahn german, motorul
micuţului Space Star dă semne de
inadaptabilitate. Că doar vorbim de o
maşină de oraş, nu? Transmisia
automată permite motorului să
opereze la turaţii mai reduse în regim
de croazieră, dar acest fapt nu prea
aduce şi beneficii în eficienţă, cifrele
fiind comparabile în ambele cazuri şi
uneori mai bune în cazul transmisiei
manuale. În regim urban, cu un ritm
normal de condus, de altfel,
transmisia automată menţine motorul
lui Space Star la turaţii incredibil de
joase, de 1,100-1,500 rpm, făcând
astfel posibilă atingerea unor cifre de
consum extrem de bune, la care te
mai ajută şi indicatorul Eco de pe
bord, sugerându-ţi ritmul potrivit de
condus. Noi am atins în regim urban,
cu transmisie automată, o minunată
cifră de 5.2 litri/100 km după primii
kilometri parcurşi, dar după câteva
zeci de kilometri de trafic urban
intens şi zeci de semafoare, media
urbană a urcat totuşi la
6.2 litri/100 km. Datele oficiale promit
4.9 litri/100 km în regim ruban pentru
transmisia automată. În schimb
modelul cu transmisie manuală ne-a
permis să atingem o cifră de consum
incredibilă, de doar 4.2 litri/100 km,
care se află chiar sub cifra mixtă
oficială. Concluziile noastre în
alegerea transmisiei devin cât se poate de clare, astfel – alegeţi
automata doar dacă maşina e
destinată vreunei şoferiţe care
are bătăi de cap
cu ambreiajul,
în rest – vă recomandăm doar cutia
de viteze manuală. E mai eficientă în
condiţii reale de condus şi e mult mai
plăcută în condus, permiţânu-i moto-
rului să-şi arate întregul potenţial.

Şi o ultimă menţiune pe care trebuie
să o facem la o maşină cu motor de
3 cilindri, e cea legată de vibraţii şi
zgomot. Ştiţi deja că arhitectura de 3 cilindri comportă o iminentă vibraţie în funcţionare, şi depinde de măiestria inginerilor cât de mult pot să înăbuşe aceste vibraţii. Ei bine, inginerii Mitsubishi au făcut o treabă bună în a-i reda motorului o bună silenţiozitate şi vibraţii reduse la un nivel foarte demn, deşi prezente.
Atenţie, viraj în plin!

Flataţi de toată filosofia asta de
revenire la origini, ne-am aşteptat şi
la senzaţii foarte puritane în condus,
mai ales că ştim că Mitsubishi poate
face asta cu brio, atunci când vrea.
Dar totuşi a trebuit să descoperim
un volan destul de neinformativ,
mult prea izolat de textura drumului.
E lejer în operare, fără îndoială, dar
parcă s-ar cere o mai mare
acuitate, cel puţin în combinaţie cu
cutia de viteze manuală, dacă tot
acea versiune e mai plăcută în
condus.
Eh, cum manevrează un Space Star
în viraje strânse atunci? Îl ajută centrul
de greutate coborât şi greutatea
redusă să fie agil? De fapt, da, doar
asta îl şi face agil, pentru că
suspensiile au o construcţie simplă
de tot – McPherson pe puntea faţă şi
bară de torsiune simplă pe puntea
spate. Greutatea redusă i-a făcut pe
ingineri, probabil, să considere că
puntea spate poate primi frâne cu
tamburi, numai roţile faţă beneficiind
de frâne cu discuri. Iae arcurile
suspensiei sunt destul de moi, astfel
că maşina înghite foarte bine
denivelările carosabilului. În schimb,
la abordarea bruscă a virajelor,
maşina se comportă exact ca un
hatchback puritan al anilor 90 – se
înclină pe două dintre roţi pe cât o lasă
ffizica să o facă şi le apasă pe
aceastea, virând într-o senzaţie de fun
driving demult pierdut. Adevărul e că
centrul de greutate coborât şi
greutatea redusă – adică fizica – îi
dictează maşinii un ruliu care
rămâne întotdeauna sigur, iar
siguranţa asta o simţi şi de la volan,
chiar dacă din afară pare că maşina
luptă din străputeri cu curbele. Dacă
forţezi nota, reuşeşti să ridici şi roata
spate din interiorul virajului şi poţi
simţi chiar şi o uşoară derapare
cauzată de subvirare şi însoţită de scrâşnetul roţilor, dar senzaţiile rămân a fi distractive şi sigure la volan. Ai zâmbetul pe buze, iar asta înseamnă că s-a reuşit, totuşi, revenirea la o naturaleţe simplă, dar preţioasă.
Confort?

Capacitatea bună de absorbţie a suspensiei asigură un confort foarte bun la rulare pentru Space Star. Acest fapt, condimentat cu poziţia
coborâtă, te face să te relaxezi
de-a binelea în condus urban, dar şi
extra-urban. Pe drumuri mai puţin
perfecte, precum cele din ţara
noastră, suspensia lui Space Star
aduce doza necesară de izolare
între tine şi textura asfaltului.
Ambianţă

Cum te poate desfăta în habitaclu o
maşină care arată atât de cuminte şi
practic la exterior? Cu o ambianţă la
fel de cuminte, se pare. Designul
interior al lui Mitsubishi Space Star
nu abundă nici el în condimente şi
probabil ţi-ar fi greu să-l desenezi din
memorie pe hârtie chiar dacă l-ai
privit vreme îndelungată.

Cadrane de bord absolut tradiţionale,
guri de ventilare, comenzi poziţionate
acolo unde te aştepţi, sistemul media
şi cel de aer condiţionat pe consola
centrală, dar şi multe spaţii de
depozitare. Ergonomie şi practicism
la maxim. Sistemul multimedia cu
navigare pe care îl vedeţi în imagine
nu va fi disponibil pentru ţara noastră,
întrucât e rezervat doar pieţelor
occidentale. În locul lui clienţii
autohtoni ar putea primi un sistem
audio cu CD şi port USB ceva mai
simplu.

Materialele folosite la interior sunt
situate undeva aproape de media
ierarhiei industriei auto, fără a aluneca
într-o austeritate excesivă, dar şi fără
a vă desfăta cu stofă prea fină sau
polimeri prea moi. Se mai întrevăd pe
ici pe colo şuruburile de fixare a
componentelor de plastic, dar chiar
şi aşa atmosfera este menţinută la un
nivel demn de calitate. Izolarea fonică
e şi ea la un nivel mediu, demn.

Marele avantaj al habitaclului lui
Mitsubishi Space Star este spaţiul pe
care acesta îl oferă. Deşi maşinuţa
pare destul de compactă la exterior,
măsurând doar 3.71 metri lungime,
ampatamentul de 2.45 metri, cu roţile deplasate spre extremităţi, îi permite oferirea unui spaţiu generos atât pentru pasagerii faţă, cât şi pentru cei spate. Umilul Dvs. autor, cu o înălţime de 1.87 metri, încape excelent aşezat în spatele propriei mele persoane, iar spaţiu există atât pentru genunchi, cât şi pe înălţime. Deci, proprietarii de Space Star, vor putea lua la bord alţi pasageri cu uşurinţă, fără a asculta plângerile acestora despre spaţiul
restrâns. Dar banchetei din spate îi
lipseşte cu desăvârşire profilarea –
dacă speteaza mai imită niţel
anatomia umană, atunci zona de şezut e una absolut plată. Totuşi, o familie tânără cu pretenţii raţionale ar putea exploata cu succes maşina, mai ales că portbagajul măsoară 235 litri – un volum destul de generos pentru această clasă, iar rabatarea banchetei spate sporeşte volumul până la tocmai 912 litri!
Din fericire, filosofia de revenire la
origini nu a afectat şi abordarea
niponilor în materie de siguranţă pentru noul model, aşa că Space Star îşi protejează pasagerii cu 6 airbag-uri standard, sistem ABS, sistem de stabilizare a traiectoriei ESC, care poartă numele de MASC la Space Star, precum şi sistem anti-derapaj. Mai mult ca atât, Space Star ţinteşte spre calificative maxime la testele de siguranţă.
Space Star – o achiziţie raţională?

Am fi vrut să spunem că Mitsubishi
Space Star poate fi şi o achiziţie de
suflet, datorată unei doze mari de
senzaţii pure în condus. Adevărul e
că maşina asta te bucură cu o felie
generoasă din acele senzaţii, dar nu
cu întreaga prăjitură. Îţi oferă un
centru de greutate de coborât şi o
mare distracţie la manevrarea la
limită, dar îţi taie plăcerea din cauza
senzaţiilor mai artificiale din volan şi
din cauza limitărilor transmisiei
automate. Cutia de viteze manuale îţi
sporeşte porţia de plăcere, dar nici
acolo nu primeşti o doză pe măsura
aşteptărilor puritane pe care le-ai
putea avea. Mai ales în contextul în
care trebuie să recunoaştem că
astăzi există o mulţime de alte
maşinuţe compacte care îţi oferă şi
ele senzaţii foarte plăcute în condus fără a invoca o plutire împotriva curentului general. Astfel, Space Star este, în esenţă, o maşină care oferă un condiment suficient de puternic cât să zici că îţi place reţeta asta de mâncare, dar nu îndeajuns de puternic încât să poţi cere mâncarea asta în fiecare zi şi să nu te mai saturi de ea.

Şi atunci, dacă plăcerea variază, îţi rămâne raţiunea, care îţi spune că
simpleţea în construcţie va însemna costuri extrem de mici de întreţinere şi o fiabilitate excelentă, greutatea mică şi motoraşul ăla harnic de sub capotă vor însemna mai puţini bani aruncaţi la pompă, iar ambianţa aia practică ar putea să te servească excelent în nevoile tale cotidiene, la fel de practice. Mitsubishi Space Star este maşina pe care să ţi-o iei dacă eşti un tânăr antreprenor care are nevoie să se tot deplaseze prin oraş, dar calculează
bine banii investiţi. E maşina pe care să o ia companiile ai căror angajaţi trebuie să le tot facă vizite de curtoazie clienţilor. E maşina pe care ţi-o iei atunci când ai o familie tânără, şi ratele la creditul ipotecar încă îţi mai taie o parte consistentă din venituri, iar tu mai vrei să-ţi mai rămână bani şi de o vacanţă vara, şi de o vizită la restaurantul japonez de ziua aniversării voastre... E maşina care nu te va bucura într-atât în momentul
achiziţiei, cât mai ales pe durata
exploatării. Vizite rare la pompă,
costuri fantastic de mici la vizitele
programate la service, lipsa vizitelor
neprogramate, costuri mici pentru
anvelope, costuri mici de asigurare
şi taxe anuale – toate te vor convinge mai bine ca orice sfat că ai făcut o alegere raţională.

Instrumente utile:
» Date tehnice versiuni testate
PiataAuto.mdIlie Toma
6
4,212
GALERIE FOTO (87 IMAGINI)
COMENTARII (5)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 12 August 2013 - 14:06
Space Star stiu ca era masina, da acesta ce fel de "taburetka" mai este? Nu-mi place!!!
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 12 August 2013 - 14:46
Hmm, singurul care ''face toti banii '' este acel sistem multimedia de navigatie. Chiar mi se pare un display imens pt aceasta clasa de masini, si ma incanta placut sa o vad :D
0
0
Iulian
Floreşti, Moldova
la 12 August 2013 - 20:07
ha ha ha asta-i buna, chiar la origini ? :D
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 13 August 2013 - 01:04
Robert: He-he.. stai batrine, nu misca! Pentru el inka tre sa scoti paraua cea groasa... de altfel iti impinge un casetofon si o polita ca bonus, fara a se gindi mult... :D:D
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 13 August 2013 - 16:14
:)))=))
@VB_1One, asa cum ne-au obisnuit si restul constructorilor :)) . La galerie baga ca titlu de prezentare cea mai '' full '' echipata + pretul minim al modelului respectiv ,ca sa ia ochii, iar cand te duci la showroom vei avea o supria :)))) ........deci, 100% de acord cu tine, insa in acelasi timp ai fost si putin haios. Beau o bere rece pt tine :)) ;)
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!