Prima pagină  »  Ştiri  »  Batranul american - Jeep Grand Cherokee
9 APRILIE 2009, 15:32
2,545
0
Batranul american - Jeep Grand Cherokee
De Redacţia PiataAuto.md
0
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
Jeep...Un nume pe care unii din noi il rostesc de fiecare data cand vad un tot teren, chiar daca e de marca Toyota, Mercedes, Audi sau altele. Este putin nostim acest lucru, dar totusi, modelele companiei totdeauna au avut un mare succes la public, pana acum au fos vandute peste 4 mln unitati in intreaga lume incepand cu anul 1992.

Dar iata ca, ieri 08 Aprilie 2009, la Salonul Auto de la New York, a avut loc una din cele mai importante prezentari, a fost lansat noul model Jeep Grand Cherokee. Pe parcursul celor 17 ani de existenta, Grand Cherokee intotdeauna a fost un SUV respectabil, chiar daca la noi in tara nu s-au bucurat de o foarte mare popularitate, posibil din cauza preturilor de intretinere si a pieselor de schimb greu de gasit.

Dar sa revenim la modelul nou lansat... Exteriorul este clasic,cu linii mult mai rotungite, mai suple, chiar poate pe undeva mai sportive, putin neobisnuit, daca este sa luam in consideratie modelele precedente cu forme ceva mai primitive. Aceste forme rafinate au fost concepute strict pentru a imbunatati aerodinamica, fiindca producatorul american a atras o atentie sporita la consumul de combustibil. Partea fata este caracterizata de grila clasica cromata cu sapte despartituri, farurile rotungite si arcurile trapezoidale. Din partea laterala, Jeep Grand Cherokee, sugereaza un profil atletic, iar molding-urile cu inscriptia Grand Cherokee il atribuie pe acesta la familia Jeep. Manerele usilor si oglinzile sunt cromate, fapt ce le incadreaza perfect in look-ul masinii, pe langa toate elementele de design. In partea spate vedem farurile ce incep din lateral si se termina odata ajunse la linia cromata pe care este inscriptionat numele Jeep de pe partea centrala a portbagajului.

La interior si-a spus cuvantul rivalitatea cu modelele europene, numai din simplu motiv ca vom intalni aici insertii din lemn natural si piele de cea mai inalta calitate. Acesta este foarte bogat in dotari, astfel vom gasi o multitudine de optiuni utile ca : scaune fata incalzite si ventilate, scaune spate incalzite, volan incalzit, stergatoare actionabile automat in caz de ploaie, sistem Keyless Entry/ Keyless Go, camera video spate si volan reglabil pe inaltime si adancime cu memorie.

Cat priveste propulsoarele, la New York au fost anuntate doar cele pentru piata americana. Pentru aceasta in total vor fi disponibile doua propulsoare, ambele pe benzina. Primul este un V6 Pentastar absolut nou, de 3.6 litri, ce livreaza 280 cai putere si un cuplu maxim de 353 Nm la 4.800 rpm. Acest propulsor consuma cu 11 % mai putin combustibil in comparatie cu motorul V6 prezent pe modelul anului 2005, si este cuplat la o cutie de viteze automata cu 5 rapoarte care contribuie la consumul mai redus de combustibil si asigura schimbarea cat mai lina a rapoartelor. Al doilea propulsor este bine cunoscutul V8 Hemi de 5.7 litri, cu 360 cai putere si 520 Nm atinsi la 4.250 rpm. Pentru piata europeana Jeep Grand Cherokee va fi dotat atat cu propulsoare diesel cati si pe benzina.

Cunoscut ca un off road-er, compania Jeep nu a uitat nici de aceasta data sa-l inzestreze cu calitatile necesare unui asemenea vehicul. Sigur nu veti putea escalada varful Everest cu noul Grand Cherokee, insa pentru drumurile de tara sau de asfalt (care in scurt timp se vor egala dupa calitate) din Republica Moldova, acesta ar fi mai mult decat perfect. Grand Cherokee poate fi dotat cu trei sisteme 4x4, numite indraznet Go Anywhere (Mergi Oriunde). Diferenta intre ele sunt capacitatile off road, acestea sunt : Quadra-Trac I, Quadra-Trac II si Quadra-Drive II.

Quadra-Trac I este primul sistem 4x4 oferit, de altfel si cel mai simplu, de la care nu te poti astepta la miracole. Quadra-Trac I ofera tractiune integrala permanent, dar care nu poate fi sub nici o forma regulata, sau dotata cu diferite sisteme inteligente destinate parcurgerii terenurilor nepracticabile.

Al doilea sistem este Quadra-Trac II, pe langa tractiunea integrala acest sistem este dotat cu senzori ce previn alunecarea rotilor. Acesta foloseste tehnologia Throttle Anticipate care simte accelerarea brusca, astfel aceasta sporeste tractiunea, inainte ca automobilul sa inceapa a derapa.

Cel mai performant din toate trei este Quadra-Drive II care dispune de sistemul Electronic Limited Slip Differencial. Acesta automat depisteaza derapare unei roti, astfel rapid transmite puterea la una cu aderenta mai buna.

Siguranta pasagerilor este asigurata de peste 45 sisteme active si pasive. La capitolul siguranta activa acesta dispune de ABS, ESC, Electronic Roll Mitigation (ERM), Brake Traction Control System (BTCS) si multe altele. Din compartimentul siguranta pasiva fac parte airbag-urile frontale/laterale, cele de tip cortina, cat si tetiere active in cazul unui impact spate.

Noul Jeep Grand Cherokee va fi produs la uzina Jefferson North Assembly din Detroit, unde de altfel, se produce inca din anul 1992. Pentru asamblarea lui Grand Cherokee, fabrica a fost marita cu 86.800 metri patrati pentru a fi instalata noua linie de asamblare. Acest fapt s-a datorat in primul rand datorita finantarii de 1.8 mlrd Dolari SUA, din noul program Chrysler de elaborare a automobilelor.
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!