Poliţia rutieră a iniţiat o campanie menită să-i convingă pe şoferi să nu ofere mită
Conform statisticilor poliţiei rutiere moldoveneşti, de cele mai multe ori şoferii care încalcă regulile de circulaţie şi sunt traşi pe dreapta de poliţişti, încearcă imediat să ofere bani pentru a rezolva problema. Pentru a dezrădăcina aceste practici, poliţia rutieră, cu susţinerea Clubului AutoAsist Moldova, au iniţiat o campanie de informare, prin care vrea să aducă la cunoştinţa şoferilor riscurile la care se supun în momentul în care propun mită agenţilor de circulaţie.
Iniţiatorii campaniei au tipărit 50,000 de pliante informative, iar primele dintre ele au fost distribuite şoferilor din Chişinău chiar de către agenţii de circulaţie.
Conform codului penal al ţării noastre, atât persoanele care oferă, cât şi cele care acceptă mită, riscă privaţiune de libertate de până la 5 ani. Întrebaţi în faţa camerei, marea majoritate a şoferilor răspund că nu oferă mită poliţiştilor, deşi s-au găsit şi câţiva, dintre cei intervievaţi, care au recunoscut că au trecut prin astfel de situaţii.
Care este experienţa Dvs. în comunicarea cu agenţii de circulaţie? Vi s-a cerut vreodată mită, aţi propus vreodată bani pentru a rezolva rapid problema constatată?