Prima pagină  »  Ştiri  »  Unde e plasticul?
9 DECEMBRIE 2011, 09:10
2,418
4
Unde e plasticul?
De Valeriu Bahnaru
5
GALERIE FOTO (17 IMAGINI)
Clasicul Mercedes-Benz Gelandewagen, care se încăpătânează să rămână mereu actual, deşi e produs tocmai din îndepărtatul an 1979, este în continuare una din cele mai luxoase maşini de teren, capabilă să combine capacităţile fenomenale de trecere cu o prezenţă carismatică pe drum.

Deşi Mercedes-Benz a efectuat nenumărate actualizări ale modelului, care l-au menţinut din punct de vedere tehnologic în pas cu timpul, „călcâiul lui Ahile” în cazul lui G-Class a fost întotdeauna interiorul. Însă, o companie din Bulgaria (!), pe nume Vilner, tocmai a dezvăluit viziunea sa asupra a ceea ce poate însemna un interior perfect de Gelandewagen!

Tunerii bulgari au decis să joace cu miză mare, după principiul totul sau nimic! Plasticul nu-şi are locul la bordul lui Gelandewagen, zic cei de la Vilner, şi au decis să tapiţeze întregul interiorul al lui G-Class cu materiale din cele mai nobile – de la piele fină la piele Alcantara. Şi dacă vorbim că plasticul nu-şi are locul aici, atunci totul este cât se poate de serios – în interiorul Gelandewagen-ului tunat nu a mai rămas, practic, nici un component de plastic descoperit. Până şi oglinza retrovizoare a fost tapiţată cu o combinaţie de piele Alcantară de culoare bej şi negru!

Toate mânerele au fost şi ele tapiţate cu piele şi accentuate cu cusătură bej. Corpul blocului optic al stopului central, lipit de lunetă, a fost şi el tapiţat cu piele neagră Alcantara! Plafonul combină nuanţele de bej şi negru, date de pielea Alcantara, iar scaunele şi uşile sunt tapiţate cu piele moale striată, de culoare bej. Şi în fine, nu se putea trece şi fără un nou sistem audio, bulgarii montând un sistem Ground Zero.

Tunerii de la Vilner au decis să nu modifice exteriorul carismatic, ci doar să-l tonifieze un pic, printr-un nou set de jante.
COMENTARII (4)
Igor
London, Marea Britanie
la 9 Decembrie 2011 - 10:26
Bravo! Intotdeauna mi-a placut acest "spartan", dar cu asa interior si mai mult.
0
0
Mihail
Chişinău
la 10 Decembrie 2011 - 17:49
mda .... aceasta masina e un eveniment unic din toata istoria pamintului si pina la sfirsitu lui .... is perfect... dam sanatate lu asia care le disenat sau sai sie tarina usoara daca nu mai este printre noi..

orice milimetru din exterior ii perfect...
0
1
Terry
Chişinău
la 10 Decembrie 2011 - 21:45
Mihai, deacord 100 la 100!
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 11 Decembrie 2011 - 17:24
De cind a vazut lumina zilei acest model, a facut orice locuitor al Pamintului sa ramina cu gura cascata. Nu cred sa fie cineva care inca nu a auzit sau nu a vazut vre-un Gelandewagen... Acest Mercedes va ramine in istorie. Eu i-as atribui calificativul "tata al SUV-urilor Mercedes".
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!