Mercedes-Benz petrece teste cu tehnologia Renault?
15 Martie 2012, 11:18
Acum mai bine de o lună, Mercedes-Benz anunţa viitoarea lansare a unui nou van comercial de oraş, pe care l-a botezat Citan. Primele schiţe ale acestuia demonstrau un design foarte atrăgător, iar acum germanii ne anunţă că tocmai au petrecut o serie de teste de iarnă cu noul lor model.

Până aici, toate bune. E un lucru obişnuit ca cei de la Mercedes-Benz să-şi testeze modelele înainte de a le definitiva spre producţie. Doar că Citan a preluat în întregime platforma lui Renault Kangoo, în baza acordului de colaborare dintre cei doi constructori. Iar Kangoo este un model aflat de ani buni pe piaţă. În aceste condiţii, testele „în condiţii de iarnă extremă” a celor de la Mercedes-Benz par a fi cel puţin ciudate, atât timp cât ei testează, de
fapt, un model francez produs şi vândut de foarte mult timp.

Impresionant sau nu, dar Citan, bazat pe Renault Kangoo, a trecut cu bine pseudo-examentul arctic german şi s-a dovedit a fi... bun de producţie. Citan a rulat pe temperaturi de -40 grade Celsius, testele focusându-se spre comportamentul maşinii la pornirile la rece, încălzirea şi ventilarea maşinii, încălzirea scaunelor şi... dezgheţarea parbrizului. Asta i-a interesat în primul rând pe cei de la Mercedes-Benz, dacă nu cumva francezii care au lucrat înaintea lor au avut vreo scăpare la aceste componente...

Şi ce credeţi? Germanii au descoperit că la temperaturi extrem de joase, îmbinarea anumitor componente de
plastic produce scârţâituri inacceptabile pentru numele Mercedes-Benz... Ah, francezii ăştia, care nu sunt ca germanii! Nemţii s-au asigurat că Citan a primit materiale mai calitative, care au trecut cu brio testul iernii artice. Şi dacă la cercul polar Citan se simte bine, atunci, vorba ceea, şi prin centrul Europei se va simţi bine.

În fine, germanii au mai descoperit că suspensiile maşinii şi motorul sunt bune, au recalibrat niţel sistemul ESP al lui Citan şi i-au dat undă verde de producţie. Acum, viitorii proprietari se vor putea simţi relaxaţi la volanul lui Mercedes-Benz Citan, pentru că, deşi tot substratul tehnic e unui francez, acesta a primit multdorita ştampilă de „calitate germană”!
PiataAuto.mdIlie Toma
3
2,731
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
COMENTARII (3)
constantin
Bălţi, Moldova
la 15 Martie 2012 - 14:50
Neamtzu e neaptz!
0
0
Mihail
Chişinău
la 15 Martie 2012 - 15:22
are si mercedesu multe de invatat de la concurentii sai mai mici :)
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Martie 2012 - 20:02
mihai: corect!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!