Moldova, 2013: mărirea cenzului de vârstă la importul maşinilor şi introducerea vinietei
13 Iulie 2012, 09:27
Înainte de a-şi lua vacanţa de vară,
deputaţii Parlamentului Republicii
Moldova au adoptat politica bugetar-
fiscală pentru anul 2013, care prevede
o serie de modificări importante, multe
din care vor fi destul de dureroase
pentru buzunarul cetăţenilor şi al
agenţilor economici. Noi ne vom referi
aici mai ales la modificările care îi
vizează direct pe
proprietarii de
automobile.

Astfel, începând cu
anul 2013, cei care
vor tranzita ţara
noastră sau vor intra
temporar, vor fi nevoiţi să
plătească taxa de exploatare a
traseelor rutiere naţionale prin achiziţia
unei viniete, care va fi introdusă pentru prima dată în Moldova. Vinieta ar urma să fie disponibilă cu mai multe termene, de la 3 zile până la 6 luni. Din păcate, în acest moment nu se cunoaşte încă mărimea exactă a acestor taxe, guvernul şi implicit Ministerul Finanţelor, având sarcina de a concepe mecanismul exact de
funcţionare şi cuantumul vinietei în termen de 3 luni.

O altă modificare importantă, care vizează proprietarii de automobile, măreşte cenzul de vârstă la importul maşinilor de la 7 ani la 10 ani. Intervalul de vârstă 8-10 ani va fi supus unui spor suplimentar la plata achizului vamal, egal cu 5% pentru fiecare an
suplimentar. Astfel, o maşină cu vârstă de 8 ani va achita un acciz cu 5% mai mare decât una de 7 ani, iar una de 10 ani – cu 15% mai mare.

Un calcul efectuat de redacţia noastră arată care ar urma să fie mărimea accizelor la importul autoturismelor, începând cu anul 2013.
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
6
15,125
COMENTARII (13)
Igor
Chişinău
la 13 Iulie 2012 - 10:05
hohoho!!! :))

sa vedeti ce curcubeu de numere straine o sa aiba bmw-urile, mercedes-urile si audi-urile :))
0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 13 Iulie 2012 - 10:12
pff vinieta pt ce?macar sa platesti pt niste drumuri bune..da asa ce?cred ca pt sansa unica de a merge prin gropi ci nu pe drumuri normale
0
0
Dennis
Hânceşti, Moldova
la 13 Iulie 2012 - 12:28
@ionutz, trebuie venieta, inca o posibilitate de a aduna bani pentru repararea (a se citi plombarea) drumurilor
0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 13 Iulie 2012 - 13:17
Dennis:daca ar fi macar pt drumuri dar destinatia va fi in buzunarul lor..acolo se plombeaza buzunarile;)
0
0
dima
Chişinău
la 13 Iulie 2012 - 13:56
ionutz turcanu de unde drumuri bune daca accizele pe an pentru un auto cu capacitatea 2000cm3 este de 500 lei, asta e de 20 de ori mai putin decit media europeana, inseamna ca de 20 de ori drumurile nostre trebuie sa fie mai rele!
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Iulie 2012 - 02:22
Ionutz turcanu: Tot sunt de parerea ta, daca platesti, makar sa ai parte de drumuri bune... dar dintr-o parte trebuie sa ne multumim ca nu platim noi mai mult, dar ne vor plati in buget cei ce vin in ospetie... si bine ca nu avem drumuri ku plata ca in alte state.

Dima: De la atitea masini kite avem in RM fii sigur ca ajung bani si din taxa pentru drumuri pentru a le face majoritatea traseelor... doar toate masinile se folosesc de acelasi drum, nu merge fiecare automobil pe drumul lui individual si in acest fel sa nu ajunga acei 500 lei timp de un an...

La 1 august 2011, în Republica Moldova, potrivit întreprinderii de Stat „Registru”, au fost atestate 694.941 mașini înregistrate. (694.941masini x 500lei = 347.470.500lei = 23.164.700 EURO) Cer iertare, dar de asa o suma se poate de facut kiar multe pentru soferi... la care se mai adaoga si granturi de peste hotare, imprumuturi si proiecte cistigate... Nu e obigatoriu sa se faca tot odata, intr-un an un traseu de la inceput pina la capat, in alt an alt traseu tot asa dus pina la capat si vom avea drumuri bune. Hai ca se poate dubla suma: sunt ferm convins ca soferii sunt gata sa plateasca de 2 ori mai scump, dar sa mearga pe drum excelent, doar piesele la service-uri la sigur nu le ies mai ieftine... Pai de vreo 40 limoane pe an se poate mult de facut nu-i asa? Iata aici si piere initiativa soferilor... Pestele de la cap se strica!
0
0
dima
Chişinău
la 14 Iulie 2012 - 09:10
VB_1One calculele tale sint din start gresite, masinile pina la 1.5 platesc taxe 108 lei etc, din acestea aproape 700 mii de autovehicule nu se stie cite sint utilizate real, eu personal am prieteni cu masini inregistrate care sint plecati dupa hotare si masinile stau in garaj si de aistea is tare multi, si nu uita de procentul luat de banci, salarii pentru contabili si alti muncitori care incaseaza taxele si cel mai important banii poate ar ajunge pentru reparatii, nu si pentru reconstructia totala a peste 1000 km de drumuri nationale, dar in ultimul timp chiar se repara, voi vreti totul deodata?:)))
0
0
dima
Chişinău
la 14 Iulie 2012 - 09:11
PS in genere ce am inceput noi discutiile despre drumuri daca aici e vorba de taxe vamale care nau nici o atributie la constructia drumurilor?:)))))))))))
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 14 Iulie 2012 - 12:06
Dima: Ai uitat sa mentionezi si de acei ce au masini cu capacitatea cilindrica mai mare de 2000cm3, anume astfel se acopera diferentele celorlalte masini cu pina la 1.5 care platesc 108lei. Si pentru celelalte cheltuieli sigur nu se scot milioane de euro din acei bani, doar nu avem salarii de sute de euro... Destinatia e una - "Virful piramidei".
0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 16 Iulie 2012 - 14:53
dima: Dima tu spui ca taxele noastre sunt de 20 de ori mai mici ca media europeana..Pai si salariile noastre sunt de 20 de ori mai mici ca media europeana.La ce salarii avem acum taxa e destul de buna

VB_1One: da de acord cu tine nu noi vom plati asta ci strainii..da uite tu sa fii un stranier si sa vii in Moldova si sa vezi ce drumuri sunt si in ca sa fii obligat sa achiti pt asa drumuri minunate..cum crezi ce ai simti?daca e sa dai un ban deja sa ai pt ce da
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 15 August 2012 - 18:00
ionutz turcanu: exact asta si spuneam
0
0
Ion
Chişinău
la 12 Septembrie 2012 - 14:46
mmmmmdea.............
0
0
Johny Bravo
Chişinău
la 2 Aprilie 2013 - 11:45
catre administratie, baieti redactatitafiele ca sunt incorecte si induceti pe multi in eroare pentru cei care doresc sa calculze accizul la automobil iata citeva surse pentru Android https://play.google.com/store/apps/details?id=com.calculatorvamal sau pe web http://taxoparc.com/calculator-vamal/
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!