Nava cosmică pentru Terra: Ford Apollo Edition Mustang
16 Iulie 2015, 13:08
Cei de la Ford susţin programele de aviaţie precum EAA Young Eagles prin crearea unor Mustang-uri unice, care sunt vândute la licitaţie. Aproape 3 milioane de dolari au fost cumulate în acest mod şi donate în favoare tinerilor aviatori care primesc zboruri de instruire gratuite prin intermediul programelor EAA.

Ultimul proiect de acest gen este
bazat pe noul Ford Mustang GT şi
va fi licitat pe 23 iulie la evenimentul EAA AirVenture din Oshkosh, statul Wisconsin. De această dată proiectul numit Apollo Edition Mustang este inspirat de zborurile în spaţiu realizate prin intermediul programului U.S. Apollo.
Astfel, la fel ca şi navele spaţiale, Apollo Edition Mustang se deosebeşte prin culoarea albă a caroseriei combinată cu elemente vopsite în negru, printre care eleronul spate preluat de pe Ford Shelby GT350 R, acoperişul, jantele bicolore Forgiato de 21 de inch şi capota unică cu incizii realizate din fibră de carbon.
Din fibră de carbon este realizat şi spoilerul faţă, spliterul faţă, pragurile laterale şi difuzorul spate. Nu lipseşte nici steagul SUA şi inscripţiile mândre „USA” (pe aripile faţă) şi „United States” (pe capotă). Exteriorul este condimentat cu o iluminare LED de culoare galbenă care simbolizează intrarea navelor Apollo în atmosferă.
Pielea neagră de la interior este
accentuată de liniile albe şi roşii la fel şi de brodării cu logourile Apollo de pe scaunele faţă şi bancheta spate, care nu mai poate lua pasageri.

Propulsorul V8 de 5.0 litri a primit un compresor mecanic Ford Performance şi un sistem de evacuare cu X-pipe, ceea ce a sporit puterea la 627 CP şi cuplul maxim la 732 Nm.
Pentru a face faţă performanţelor sporite Apollo Edition Mustang a fost dotat cu o suspensie sport, sistem de frânare Brembo cu etriere în 6 pistoane şi cauciucuri de performanţă Pirelli PZERO NERO cu dimensiunea 255/30 ZR21 pe puntea faţă şi 305/30 ZR21 pe puntea spate.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
1
2,190
GALERIE FOTO (12 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!