Începând cu 1 ianuarie 2017 vor fi introduse ecusoanele inspecţiei tehnice de tip nou, care vor fi aplicate pe plăcuţele de înmatriculare!
16 Noiembrie 2016, 16:02
Proiectul de lege anunţat anterior de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor privind ecusoanele inspecţiei tehnice de tip nou, devine realitate. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2017 vor fi introduse ecusoanele inspecţiei tehnice de tip nou, care vor fi aplicate pe plăcuţele de înmatriculare!

Ecusoanele au o formă circulară pe care este indicat anul şi luna următoarei inspecţii tehnice.
Acestea vor fi aplicate în spaţiile prevăzute pe plăcuţele de înmatriculare de tip nou faţă/spate realizate după standardul european „SM 122:2014”, care au fost introduse în circulaţie din aprilie 2015.

În cazul autoturismelor cu numerele de înmatriculare de tip vechi, ecusonul va fi aplicat pe parbriz, astfel, nu va exista nevoia de a schimba plăcuţele vechi pe unele de tip nou.

Conform autorităţilor, ecusonul de tip nou reprezintă un autocolant, confecţionat din material autoadeziv, protejat cu elemente de securitate avansate și nu poate fi utilizat după dezlipire. Pe lângă hologramă, ecusoanele vor avea elemente de securitate „invizibile”, precum iscripţia „MDA”, care vor putea fi depistate doar cu ajutorul unui aparat special.

Ecusoanele sunt produse în Germania şi au o calitate înaltă, fiind durabile la factorii externi, în timp ce camerele de monitorizare al traficului rutier le vor putea identifica. Ecusoanele vor fi valabile doar împreună cu raportul inspecţiei tehnice.
Pentru motociclete, motorete, tricicluri, cvadricicluri şi remorci/semiremorci se va elibera un singur ecuson, care la fel se va aplica în locul stabilit pe placa de înmatriculare. În alte cazuri – se va aplica pe raportul de inspecţie tehnică periodică conform procedurii existente.
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,155
GALERIE FOTO (2 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!