Pagina principală
Anunţuri auto
Cumpăr vând
Ştiri
Teste drive
Automobile noi
Club
Magazin auto
Service A-Z

Volkswagen a publicat imagini de teasing noi cu viitoarea Jetta!

Volkswagen a prezentat câteva imagini de teasing noi cu viitoarea generaţie Jetta, care sunt, de fapt, nişte schiţe a noului sedan. Noul model pare să aibă o siluetă mai dinamică şi, totodată, mai elegantă. Cel puţin, aşa modelul arată pe imagini, pe când în realitate acesta poate avea o siluetă niţel mai stăpânită. Jetta va avea o nouă fascie frontală cu o grilă mai mare şi blocuri optice unghiulare inspirate de la noua generaţie Volkswagen Passat, care aici se încadrează mai armonios în design-ul exterior decât la sedanul mai mare.
La posterior Jetta apare cu un spoiler integrat în capacul portbagajului, dar cel mai probabil acesta va fi un privilegiu acordat versiunilor de top sau unei versiuni cu caracter sportiv. Blocurile optice spate au mai multe tangenţe cu cele de pe noul Volkswagen Virtus (care pe alte pieţe va purta denumirea Polo sedan). Tot la posterior îşi fac loc gurile ţevilor de eşapament cromate integrate în bara de protecţie spate care, chiar de vor ajunge pe modelul de serie, vor fi prevăzute doar pentru versiunile de top, pe când în dotările incipiente locul acestora îl vor lua ţevile de eşapament cu un design mai sobru.
Interiorul adoptă un design evolutiv în stilul curent a mărcii germane. Jetta va beneficia de o planşă de bord digitală, iar consola centrală va fi dominată de noul ecran al sistemului multimedia. Mai jos de aceasta îşi fac loc prizele sistemului de aer condiţionat, sub care şi blocul comenzilor sistemului de climatizare. La general, deşi are un design conservator, interiorul viitoarei generaţii Jetta are un aspect mai plăcut – se pare că Volkswagen se îndepărtează de conceptul anterior axat strict pe ergonomie şi oferă mai mult frâu liber designerilor.
Noua Volkswagen Jetta va debuta la ianuarie 2018 la Salonul Auto de la Detroit – piaţa americană este de primă importanţă pentru acest model, anume acolo Jetta înregistrează cele mai mari vânzări. Noul sedan va avea la bază aceeași platformă MQB şi va fi puţin mai mare decât predecesorul său. Sub capotă se aşteaptă un benzinar turboaspirat de 1.4 litri cu 4 cilindri, capabil să dezvolte 150 CP şi 249 Nm. Motorul va putea fi cuplat fie la o cutie manuală cu 6 trepte, fie la una clasică automată cu 8 rapoarte.
0
410
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!