GENEVA 2018 LIVE: Mercedes-Benz C-Class facelift vine şi cu versiunea AMG 43 la Geneva

6 Martie 2018, 15:31
Redacția PiataAuto.md, LIVE din Geneva
Versiunea împrospătată a lui C-Class facelift a venit şi într-o formă condimentată la Geneva, pe lângă versiunile „standard” ale modelului. Această premieră e una de suflet pentru noi, fără îndoială, întrucât exploatăm de aproape patru ani un C-Class de această generaţie, încă din momentul când acest model şi-a făcut lansarea în Moldova.
Ei bine, după cum spuneam, picanteria adusă la Geneva din familia lui C-Class este versiunea AMG 43 4MATIC, care vine tot cu un V6 biturbo de 3.0 litri sub capotă, dar care livrează acum tocmai 390 CP, cuplat la o cutie de viteze AMG SPEEDSHIFT de 9 rapoarte. Cu un sistem 4MATIC axat puternic spre puntea spate (69:31), noul Mercedes-AMG 43 4MATIC sedan prinde prima sută după doar 4.7 secunde de la start, iar break-ul – după 4.8 secunde!
Schimbările de design sunt discrete şi în cazul versiunii AMG 43, ceea ce confirmă încă o dată atemporalitatea formelor actualei generaţii C-Class.

Marea întrebare în cazul C-Class-ului „standard”, odată cu facelift-ul era dacă acesta va face uz de o parte din noile motoare lansate şi pe A-Class sau va păstra motoarele de până la facelift, iar răspunsul este:nici una din variante. Paradoxal, dar C-Classfacelift debutează cu motoare noi, dar acestea nu sunt cele de pe noul A-Class.
Versiunea C 200 va avea sub capotă nu un motor de 2.0 litri turbo, ca până acum, ci unul de 1.5 litri turbo, cu 4 cilindri în linie, care va livra, însă, tot 184 CP. Bănuim că şi viitoul C 180 va face uz de acelaşi motor, într-o versiune mai relaxată. Dieselul C 200d foloseşte un motor de 1,951 cm cubi, care livrează 194 CP. Sunt multe lucruri interesante la capitolul motoare, dar despre acestea vom scrie ulterior într-un articol separat, cum am făcut-o în cazul noului A-Class.
0
1,645
GALERIE FOTO (10 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!