Automobilele redacţiei: Suzuki Ignis la drum lung şi intens. Cât consumă şi cum se simte?

La sfârşitul lunii martie, la aproape jumătate de an de la achiziţia sa, micuţul Suzuki Ignis din redacţia noastră avea doar 2,500 km parcurşi, beneficiind de cel mai lejer ritm de exploatare. Dar, într-o bună zi de aprilie, a apărut necesitatea să facem un drum rapid până la Braşov, în România. Sarcina era destul de clară: să mergem spre Braşov cât de dimineaţă posibil, să nu ne reţinem în Braşov decât câteva ore, iar ulterior să mergem în aceeaşi zi înapoi. Asta înseamnă aproape 900 km merşi în aceeaşi zi la volanul unei compacte ca Suzuki Ignis. O primă provocare foarte interesantă pentru acest micuţ, deci!
În seara de dinainte de drum, am trecut pe la o staţie Petrom pentru a face plinul cu benzină. Ignis nu are un rezervor prea mare – de doar 32 litri în total – dar, la cât consumă, un asemenea rezervor nu e deloc un motiv de stresare. În acea seară calculatorul de bord indica 5.6 litri/100 km, medie totală de consum pe toată perioada de exploatare de 2,500 km, inclusiv toate pornirile de iarnă şi toate regimurile reale de condus.
Pe la 2 noaptea, eram deja pregătiţi de drum. În portbagajul aparent mic al lui Ignis a încăput chiar şi o valiză mare de avion. Paradoxal, mă aşteptam că va fi nevoie să o plasăm în picioare, dar, de fapt, ea a încăput culcată, fără a ocupa prea mult din volumul portbagajului. Micuţul ăsta continuă să ne uimească!

Mi-am luat două cabluri USB pentru telefoane şi două telefoane la bord – unul normal şi altul cu rol de hotspot pentru internet pe teritoriul UE. Suzuki Ignis are un singur port USB la bord, iar eu voiam să am ambele telefoane conectate pe tot parcursul drumului. Aşa că am cumpărat la preţ de vreo 60 de lei un adaptor de priză de 12V spre USB şi l-am conectat în priza de lângă consola centrală a lui Ignis. Acolo am conectat telefonul cu hotspot, ca să aibă întotdeauna energia asigurată. În portul USB normal al lui Ignis am conectat telefonul în rol de suport media, cu ajutorul căruia aveam să ascult cărţi audio sau muzică la drum lung. Sistemul audio al lui Ignis permite şi conectarea telefonului prin Bluetooth audio, însă eu preferam conectivitatea prin USB. Apelurile telefonice, însă, aveau să fie asigurate prin protocol Bluetooth obişnuit, iar răspunderea la apeluri se poate face cu ajutorul butoanelor de pe volan. Şi toate astea, repet, sunt dotări de bază în această maşină de 8,500 euro!
În fine, deoarece ieşeam dinspre Botanica, iar ceva timp înainte parcursesem traseul dinspre Leuşeni spre Chişinău pe la Lăpuşna şi Hânceşti, am decis să merg spre Leuşeni şi de această dată pe acest traseu mai scurt cu vreo 25 km dacă iei în calcul acest punct de pornire. Drumul încă are porţiuni nereparate, cu gropi mari la care trebuie să fii atent, mai există şi porţiuni în reparaţie, semaforizate, dar, cu Ignis nu-mi băteam capul de drumuri rele.

Ceva timp în urmă schimbasem înapoi anvelopele de vară, lăsându-le pe cele de iarnă la păstrare la cei care ni le vânduseră. Aşa că acum eram din nou cu anvelopele Dunlop cu care maşina vine echipată din uzină. Acestea-s un pic mai zgomotoase la rulare decât Gislaved de iarnă, dar nu e grav.

Peste o oră şi un pic, eram ajunşi la Leuşeni. Am oprit din nou la Petrom pentru a-i face plinul maşinii, şi, de la ultima alimentare făcusem cam 110 km, cu tot cu parcursul de seară. Au încăput 5.5 litri în rezervor. Deci un consum real de 5.0 litri la sută în acest interval! Omul de la pompă mi-a zis c-ar putea să încerce să mai forţeze un litru suplimentar în rezervor. În mod normal nu încercăm să facem asta, şi nici nu e recomandat, pentru că trebuie să mai rămână nişte spaţiu de dilatare în rezervor, dar ştiam că vom merge intens şi vom consuma repede acel litru, aşa că l-am lăsat să mai forţeze un pic. A mai încăput exact un litru. Cu o sută şi un pic de lei, ne-am refăcut plinul complet, deci. Asemenea cifre sunt posibile doar la asemenea automobile şi, când mai ai ocazia să mai treci de pe o maşină pe alta, inevitabil ajungi să zâmbeşti plăcut la costurile de exploatare ale unui Suzuki Ignis 1.2.
La vama moldovenească am fost întrebaţi de carte verde, iar la cea românească – de carte verde şi de revizie, pentru prima dată din istoria trecerilor de frontieră. Dar, fireşte, le aveam pe toate. Ba chiar şi vinieta românească o făcusem online cu o zi înainte, pentru o lună întreagă, pentru că s-ar putea să mai repetăm vizitele în România. Aşa că n-a durat prea mult şi în scurt timp ne văzuserăm în România.

De aici a urmat un traseu plăcut şi liber la acea oră nocturnă spre Huşi şi Bârlad. Un traseu cu asfalt impecabil, iar aici Ignis mergea lejer cu 100-105 km/h. Şi cu 120-130 km/h Ignis se simte în apele lui. Peste 130 poate merge lejer, dar parcă turaţiile motorului sunt ceva mai mari decât m-aş simţi confortabil să-l ţin. Spre mirarea mea plăcută, în asemenea viraje pe drumuri perfecte Ignis se simte destul de vioi – şi asta nu datorită vreo unei suspensii complicate, ci datorită greutăţii sale reduse. E agil în mod natural.

După Tişiţa, a venit şi un sector de 100 km de serpentine pe la Lepşa. Ador această porţiune de drum spre Braşov, pentru că trece printr-un parc natural – deci e extraordinar de frumoasă – şi pe deasupra de obicei e şi lipsită de trafic intens. Au urmat urcuşuri intense, frânări înainte de viraje, apoi treapta a 3-a sau a 2-a, şi din nou accelerări. Mă aşteptam să crească cifra de consum, pe care aşa şi n-o resetasem. Dar n-a crescut.
Mă îngrijoram să nu supraîncălzesc frânele cumva la coborâre, pentru că din experienţa noastă multe din modelele japoneze au o vulnerabilitate la acest capitol. Iar Ignis are frâne pe discuri în faţă şi pe tamburi în spate. Aşa că foloseam mult frâna de motor, iar apăsările de pedală le făceam aşa cum recomandă instructorii de circuit pentru evitarea supraîncălzirii – un pic mai ferme, dar mai scurte în timp. E mai bine aşa decât să ţii frâna apăsată un pic ca intensitate, dar mult ca şi timp. Şi n-am avut nici o problemă cu frânele lui Ignis. N-am simţit nici măcar vreo variaţie de eficienţă.

Am trecut munţii cu aceeaşi cifră de consum, iar în ultimele etape de coborâre media globală a scăzut la 5.5 litri/100 km. Asta înseamnă că astăzi avem o medie de facto şi mai mică, în ciuda munţilor, dacă am reuşit să scădem şi media formată în cei 2,500 km anteriori!

La nivel de confort, în Ignis ai putea simţi uneori nevoia unei cotiere, dar aici, prin munţi, cu ambele mâini pe volan întotdeauna într-un spirit mai dinamic de condus, n-am prea simţit nevoia. Scaunul n-are prea multe reglaje, dar forma lui e destul de anatomică încât să mă simt confortabil. Îmi amintesc de primul nostru japonez din redacţie – Lancer X – maşina aia avea un specific, şi anume că după vreo 300-400 km simţeam durere în spate de la scaun. Paradoxal, dar în Ignis nu simt. Dar intuiesc că asta se datorează unei poziţii mai corecte la volan, pe care am perfecţionat-o de atunci şi până astăzi.
La un asemenea drum lung, ascultam o carte audio de pe telefonul mobil, conectat la sistemul multimedia. Însă o dată voi sublinia cât de important e un sistem multimedia cu capacitate de conectivităţi moderne în zilele noastre. Cât de mult schimbă experienţa de la bord!

Farurile lui Ignis au un specific care nu-mi plăcea la început. Când conectezi faza lungă, pare că faza scurtă se opreşte şi arde o altă fază, cea lungă. De obicei, cea lungă vine suplimentar la cea scurtă, dar aici pare să se facă un schimb de ture între ele. Asta e un pic ciudat, dar după ceva timp m-am obişnuit. Deşi sunt faruri obişnuite halogene, cu lumini de nuanţă galbenă, vizibilitatea e bună, nu pot să mă plâng de ceva.

Ajunsesem în Braşov cu bine, la o oră potrivită, matinală. Aveam jumătate de rezervor de combustibil, fără a realimenta undeva pe drum. Petrecusem cele câteva ore necesare, circulând şi prin traficul urban din Braşov. Înapoi aveam să merg absolut singur în maşină. Aşa că, am pornit.
Am făcut popas lângă Târgul Secuiesc pentru a alimenta. Aveam un pic mai puţin de jumătate de rezervor, cu tot cu traficul din Braşov, iar eu mă gândeam cam cât ar fi oportun să pun în rezervor, ca să nu ajung chiar la limită în Moldova. M-am gândit că vreo 12-13 litri ar trebui să fie suficienţi. Am alimentat cu 13 litri. Când am urcat înapoi, nivelul combustibilului aproape că se umpluse. Din nou, cifre posibile doar cu Ignis.

Am traversat munţii cu şi mai mare plăcere, pe timp de zi. Maşina fiind acum şi mai uşoară – vreo 900 kg cu tot cu mine, luam virajele şi mai uşor, iar cei 90 CP n-aveau nici o problemă în mă accelera înapoi cu uşurinţă. Dacă mai pui în funcţie un pic şi pedala de acceleraţie în viraje, chiar le treci lejer.
Aşteptam să crească înapoi consumul, dacă tot conduc mai dinamic. Dar nu. În a doua jumătate a serpentinelor, când coboram mai mult decât urcam, media totală a maşinii a scăzut din nou, la 5.4 litri/100 km. Asta înseamnă că în această călătorie avem real un consum de 5.0-5.2 litri la sută, cu tot cu serpentinele montane!

Savuram condusul. E o maşină micuţă, dar savuram condusul prin lumina caldă a unei seri de primăvară, trecând pe lângă câmpuri deja înverzite. Nu mă simţeam nici obosit, nici privat de vreun element esenţial de confort.
A urmat din nou porţiunea de drum bun şi drept dinspre Tişiţa spre Albiţa, pe care am trecut-o la fel de plăcut, întrucât am nimerit într-o perioadă fără prea mult trafic, iar lumina caldă dădea o atmosferă şi mai romantică acestei călătorii. Traversarea vămii a durat un pic mai mult, apoi am mai alimentat un pic, cu 15 litri, în Moldova şi practic am umplut rezervorul înapoi.

Am urmat de această dată traseul obişnuit de la Leuşeni spre Chişinău, mai lung şi cu mai multe variaţii de relief, dar consumul a rămas neschimbat, la 5.4 litri/100 km medie globală pe cei 3,411 km parcurşi ai maşinii. Azi am făcut o treime din distanţa ei totală şi media a scăzut cu 0.2 litri/100 km. Calculând media ponderată, asta înseamnă că o medie realistă pentru un asemenea drum dinamic spre Braşov şi înapoi de 896 km, cu traversarea dublă a munţilor, este de 4.9 litri/100 km!
Restul comentariilor sunt în plus. Maşina asta e o continuă sursă de uimire pentru noi cu aceste cifre de consum şi de întreţinere. Cu 4.9 litri/100 km, înţelegi că un Ignis n-ar avea nevoie niciodată de vreun diesel, mai greu şi mai complex. Se descurcă de minune cu un motor simplu în construcţie şi injecţie, aspirat natural.
Sincer, asta e maşina pe care şi-o pot permite şi cei care n-ar fi îndrăznit să viseze la un automobil nou. Şi-o pot permite şi oamenii cărora le e frică de costuri exagerate de întreţinere sau deservire. Un set complet de anvelope de iarnă a costat mai puţin de 4,000 lei, pe care le poţi folosi 3-4 ani. Iar schimbul de ulei de vreo 2-3 mii de lei îl faci o dată în an, realist vorbind, la service-ul oficial. Şi în rest – ai consum de vreo 5 litri la sută, cu un rezervor pe care îţi poţi permite să-l umpli întotdeauna când treci la pompă. Lucruri minore pentru unii, dar atât de importante pentru alţii!
2
1,043
GALERIE FOTO (14 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!