Fuziunea Grupului PSA Peugeot Citroen şi Alianţei FIAT-Chrysler e pe ultima sută de metri! Ultimile actualizări

12 Mai 2020, 09:32
Denis Godorozea
Cu câteva luni mai devreme lumea auto a fost zguduită de ştirea fuziunii Grupului PSA Peugeot Citroen şi Alianţei FIAT-Chrysler Automobiles (FCA). Francezii şi italiano-americanii au reuşit să ajungă la un numitor comun privind fuziunea, chiar şi în ciuda crizei pandemice şi speculaţiilor apărute în presă la subiect. Pregătirile sunt pe ultima sută de metri, iar decizia finală în acest sens urmează să fie pronunţată de Uniunea Europeană.
Amintim că PSA şi FCA au anunţat intenţia de a fuziona în luna octombrie a anului trecut — noul concern va deveni al patrulea cel mai mare la nivel global. Potrivit estimărilor, în urma fuziunii noul concern va avea o valoare totală de circa 42 miliarde euro la piaţa bursieră, iar producţia anuală de maşini a concernului ar fi atins 8.7 milioane unităţi.

Acordul de fuziune a fost aprobat de consiliile de administraţie ale celor două concerne auto, iar acum constructorii au solicitat autorităţilor europene să se pronunţe la subiect. Comisia Europeană a anunţat că va veni cu un răspuns până la data de 17 iunie, iar până atunci autorităţile urmează să analizeze modul în care această fuziune va influenţa piaţa auto globală şi mediul de afaceri din Europa.
0
395
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!