(VIDEO) Accident îngrozitor: un camion face carambol pe o autostradă din Celeabinsk

26 Iunie 2020, 10:46
Denis Godorozea
Materialul video cu accidentul înfiorător ce a avut loc acum 10 zile pe o autostradă din Rusia a devenit viral în mediul online. O cameră de supraveghere a traficului a surprins momentul în care un camion a intrat într-o mulţime de automobile ce staţionau în ambuteiaj, fără ca măcar să frâneze. La acel moment, însă, nu prea erau disponibile informaţii oficiale despre cauzele şi consecinţele accidentului, iar noi acum am reuşit să aflăm mai multe detalii cu adevărat şocante despre acel accident.

Atenţie, imaginile foto şi video de mai jos vă pot afecta emoţional!
Accidentul a avut loc pe autostrada M5 Ural, pe kilometrul 1,649, în regiunea Celeabinsk. La volanul camionului de marcă Shaanxi se afla un bărbat în vârstă d 36 ani, care a relatat forţelor de ordine că nu a putut opri camionul pentru că a cedat sistemul de frânare. Totodată, şoferul nu a putut evita impactul cu mulţimea de maşini din cale, pentru că singura cale de a evita accidentul a fost să intre într-un grup de oameni din preajmă, angajaţi în reparaţia drumului.
În acel carambol, pe lângă camion, au avut de suferit alte 5 maşini: Audi Q7, un camion Cino, Lada Granta, Lada Samara şi Renault Sandero. În urma accidentului pe loc au decedat două persoane de la bordul maşinii de model Lada Granta, iar alte 6 persoane s-au ales cu traumatisme uşoare.
Pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă penală. Autorităţile urmează să stabilească cauzele exacte care au dus la producerea accidentului. Conform informaţiilor preliminare, şoferul camionului nu se afla în stare de ebrietate, iar acesta susţine că sistemul de frânare a camionului a cedat, ceea ce a dus în consecinţă la accident.
Poliţia va inspecta starea tehnică a camionului, iar dacă se va stabili că sistemul de frânare a fost funcţional, şoferul riscă să ajungă după gratii.
0
7,905
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!