De ce încărcăturile prost fixate ale camioanelor sunt periculoase? Un accident din România ilustrează perfect răspunsul

21 Iulie 2020, 09:48
Redacţia PiataAuto.md
Probabil pentru cei mai mulţi dintre noi e clar de ce încărcăturile camioanelor trebuie fixate corect, pentru a nu pune în pericos siguranţa publică. Acum câteva zile, vă spuneam despre un şofer de camion din Germania, care a fost oprit cu o încărcătură transportată periculos pe autostradă, de exemplu.
Însă un accident produs în week-end în România ne arată momentul când prevenirea e deja târzie şi când tragedia s-a produs. Un camion care circula pe drumul naţional DN17 din judeţul Suceava — drum folosit des de moldovenii care traversează România pe ruta ce trece prin Vatra Dornei — a provocat o adevărată dramă unei familii care staţiona cu vehiculul său defect pe marginea drumului. Buştenii transportaţi de camion s-au desprins şi au ajuns direct în maşina staţionată, unul străpungând maşina, iar alţii lovind-o. Au avut de suferit şi persoanele care se aflau lângă maşină — un minor de 10 ani şi doi adulţi de 50 şi 52 de ani, toţi fiind răniţi şi încarceraţi de buştenii uriaşi.
A fost nevoie de intervenţia pompierilor şi a celor de la SMURD pentru a fi eliberaţi şi a li se acord ajutor medical.
0
7,512
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!