Gama sportivelor Maserati Trofeo preia benzinarul V8 Ferrari

11 August 2020, 18:32
Denis Godorozea
Maserati lansează actualizări pentru gama de sportive Trofeo. Sedanurile Ghibli şi Quattroporte au preluat benzinarul twin-turbo V8 de 3.8 litri, livrat de Ferrari, pentru prima dată în cadrul versiunilor de performanţă de top, iar constructorul italian anunţă îmbunătăţiri şi pentru SUV-ul Levante Trofeo.
Principala noutate pentru Ghibli şi Quattroporte este, astfel, propulsorul V8 livrat de Ferrari. Cei de la Maserati sugerează că benzinarul a fost îmbunătăţit, fără a specifica modificările aplicate. Motorul dezvoltă 580 CP şi 730 Nm cuplu maxim. În această ipostază sedanul Ghibli Trofeo poate accelera până la 100 km/h în 4.3 secunde, pe când sedanul de top Quattroporte are nevoie de 4.5 secunde pentru acelaşi exerciţiu. Ambele modele au, însă, viteza maximă limitată la 326 km/h. Precum şi în cazul Levante Trofeo, motorul se cuplează la cutia automată cu 8 rapoarte, livrată de compania germană ZF.
Sunt prevăzute modificări tehnice la nivelul suspensiilor, comparativ cu cele standard. Sedanurile mizează acum pe suspensii Skyhook, cu amortizoare adaptive, iar pe puntea spate au suspensii cu 5 bare şi 4 braţe, din aluminiu.

Modificări similare sunt aplicate şi SUV-ului Levante Trofeo, însă comparativ cu sedanurile, acesta are şi un sistem de tracţiune integrală, acţionat doar în regimurile de condus specifice sau pentru a asigura un timp minim în exerciţiile de acceleraţie, în mod normal, însă, transmisia livrează 100% din cuplu doar punţii spate.
0
293
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!