Cursa de 24 ore Le Mans 2020 va avea loc în week-end-ul ce urmează. La ce să ne aşteptăm?

14 Septembrie 2020, 21:42
Ilie Toma
Pandemia a dat peste cap cam totul în acest an, inclusiv calendarul cursei de Formula 1, inclusiv data celei mai dure curse şi notorii curse de anduranţă din lume — cea de 24 de ore de la Le Mans. Anul ăsta e unicul din istorie, cu excepţia anilor de război, în care cursa nu s-a ţinut în iunie, aşa cum se obişnuia, ci se va ţine acum, în septembrie, în week-end-ul ce urmează. Cursa va începe la 19 septembrie, la ora 15:30, în fusul nostru orar, şi va sfârşit duminică exact la aceeaşi oră. Şi pentru că totul pare atât de dat peste cap faţă de alţi ani, noi am aruncat o privire de ansamblu şi vrem să vedem împreună la ce putem să ne aşteptăm în acest an.
Va fi mult mai greu pentru rezistenţa piloţilor. Mijlocul lunii iunie, când se petrece cursa de 24 de ore de obicei, e aproape de solstiţiul de vară, iar asta înseamnă că în cele 24 de ore de cursă există un număr minim de ore de întuneric, cam 8 la număr. Acum, însă, cursa va avea loc practic la echinocţiul de toamnă, ceea ce înseamnă cam 12 ore de condus nocturn.
Orbirea din cauza soarelui. Aceleaşi zile mai scurte de acum dictează o traiectorie imaginară diferită a soarelui pe cer, ceea ce va face ca piloţii să fie orbiţi la apus într-un viraj în care asta nu se întâmpla până acum, la Tertre Rouge.
Cursa va fi mai rapidă, iar intrările la boxe un pic mai rare. Septembrie înseamnă temperaturi mai reci afară în comparaţie cu iunie. Iar aerul mai rece e mai oxigenat, ceea ce înseamnă o saturaţie mai bună pentru motoare. O regulă veche din motorsport spune că dacă temperatura scade cu 5 grade, randamentul motorul va fi cu 1% mai mare. Pare puţin, dar nu şi pentru o asemenea cursă, unde se luptă pentru fiecare secundă şi pentru fiecare kilometru la oră atins. Aşa că per general ne putem aştepta ca bolizii să atingă viteze mai mari.
Anvelopele pot fi cele de tip moale şi vor ţine mai bine. Aceleaşi condiţii climaterice avantajează şi anvelopele, care ar putea ţine mai mult. În acest an, însă, noul regulament Le Mans interzice ca la un pit stop să se schimbe şi anvelopele şi să se facă şi realimentarea. Aşa că maşinile nu vor câştiga foarte mult, pentru că vor fi nevoite să facă stopuri în plus. În schimb, anvelopele mai moi care vor putea fi folosite vor ţine mai mult şi mai bine.
Tribunele vor fi goale. Asta e cea mai dureroasă parte a cursei din acest an. Din cauza pandemiei, organizatorii au decis cu multă vreme înainte că nu vor să rişte şi vor desfăşura cursa de 24 de ore din acest an doar cu cei implicaţi direct în cursă şi cu un număr de vreo 5 ori mai mic de jurnalişti care vor fi la faţa locului. Spectatorii vor putea vedea totul doar de la distanţă — prin transmisiuni TV sau online. Iar odată cu lipsa spectatorilor au fost anulate mai multe componente care nu au sens fără ei, precum parada maşinilor şi şoferilor.
Foto: aşa arăta cândva cursa Le Mans, cu toate zonele posibile pline de public

O cursă cu prea puţini concurenţi pentru marele titlu. Iar această din urmă problemă a cursei de la Le Mans nu e cauzată de pandemie, ci de plecarea producătorilor mari şi grei, care luptau pentru marele titlu la clasa LMP1. ţineţi minte anii când acolo era o concurenţă nebună între Audi, Porsche şi Toyota? Noi am fost prezenţi fizic la Le Mans, în 2014, când toată febra aia era la cote maxime. Era pasiunea aia nebună, sinceră, competitivă, a celei mai nebune curse de anduranţă din lume. A câştigat Audi. Apoi a câştigat şi Porsche, în repetate rânduri. Dramă, spectacol. Apoi Audi şi Porsche s-au retras unul câte unul şi a rămas doar Toyota cu un bolid pe care nici n-a mai fost nevoie să-l modernizeze, pur şi simplu a trebuit să-l facă să nu se strice, ca-n anii precedenţi, şi, neavând concurenţi, a învins şi el, într-o victorie demoralizantă şi oarecum neonorabilă.
De câţiva ani Toyota joacă teatrul unui singur actor la Le Mans, mângâindu-şi orgoliul că iese învingătoare, dar de fapt, merge să lupte într-o bătălie fără adversar, unde victoria depinde doar de să nu te împiedici pe drum.

Şi anul ăsta va fi la fel. În clasa LMP1 doar Toyota e un concurent cu şanse, dar şi anul acesta vine cu acelaşi bolid învechit moral, deja, TS 050 HYBRID, care nu s-a schimbat în esenţă încă de pe vremea când încerca să se bată cu Porsche, acum câţiva ani. Desigur, vine cu două exemplare, iar pe lângă ea mai sunt alte două echipe, care participă cu bolizi mai slabi, non-hibrizi, Rebellion Racing şi Team LNT. Se vor lupta pentru un loc pe podium, dacă nu le-o ia cineva de la clasa inferioară LMP2 înainte.
Clasa LMP2 pare mai interesantă pentru că sunt mai multe nume noi, a unor echipe mai mici, care-şi încearcă norocul şi pasiunea în această cursă. Aici vor participa 24 de bolizi. Sună mult şi impresionant, dar 16 dintre aceşti bolizi sunt identici, de fapt, fiind o combinaţie de schelet Oreca 07 cu motor Gibson. Adică echipele participă, dar cumpără un bolid verificat deja. Iar la celelalte 8 care au rămas în listă au doar scheletul diferit, pentru că motorul e identic la toate 24 maşini de cursă participante din LMP2! Deci, 24 de bolizi în clasa LMP2 şi toate au acelaşi motor!
Şi, în fine, rămân clase cu maşini mai apropiate de cele pe care le ştim pe străzi — LMGTE Pro şi LM GLE Am, unde Pro şi Am vine de la profesionişti şi amatori. Ultimii ani aici s-a dat poate cel mai frumos spectacol, de când Ford a devenit cu GT-urile în Le Mans şi i-a bătut din nou pe cei de la Ferrari, replicând povestea ca-n istoria originală a filmului Le Mans 1966. Tristeţe însă, anul acesta nici Ford nu a mai vrut să participe la Le Mans, aşa că şi această clasă LMGTE Pro, va fi una privată de concurenţa acerbă. Sunt 11 maşini la LMGTE Pro, din care 3 sunt Ferrari 488 GTE EVO, 2 sunt Corvette-uri C8.R, 2 sunt Aston Martin Vantage LMR, iar 4 sunt Porsche 911 RSR-19. Doar 3 echipe sunt de uzină — Porsche GT Team, Corvette Racing şi Aston Martin Racing.
În fine, la LMGTE Am sunt 20 de maşini concurente. Şi 12 dintre ele sunt acelaşi Ferrari 488 GTE EVO, 6 sunt Porsche 911 RSR, 2 sunt Aston Martin Vantage LMR. Şi gata, alte modele nu mai sunt.
Deci, per total, mult mai puţină copetiţie autentică ne aşteaptă, cu mize mult mai modeste. Unii zic că motoarele identice şi bolizii identici dau, dimpotrivă, şanse mai corecte piloţilor de a se afirma. Alţii, însă, sunt convinşi luptele majore dintre producători erau cele care intrigau cu adevărat publicul. Cert e că Le Mans are o problemă majoră, care nu ţine doar de pandemie. O problemă care o pune în faţa unei reinventări obligatorii pentru a-şi recăpăta autenticitatea şi spiritul încins de altă dată!
Voi veţi privi cursa din week-end-ul ce urmează? Care e părerea voastă despre Le Mans din ultimi ani, despre producătorii care participă sau care nu mai participă? Ce aţi vrea diferit la asemenea curse?
0
1,327
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!