Metoda ingenioasă de a testa şoferii în stare de ebrietate introdusă de un serviciu de chirie auto din Rusia

29 Octombrie 2020, 17:31
Denis Godorozea
Un operator de car-sharing şi chirie auto din Rusia a găsit o metodă ingenioasă de a-şi testa clienţii dacă aceştia sunt în stare de ebrietate până a le oferi accesul la automobil. În lipsa unui etilotest propriu-zis, compania Delimobil a introdus un test interactiv direct în aplicaţia de pe smartphone, care serveşte ulterior drept cheie de acces în automobilul închiriat.
Potrivit reprezentanţilor companiei, ideea a fost testată în mai multe regiuni din Rusia şi şi-a demonstrat eficienţa. Astfel, se urmăreşte excluderea în totalitate a cazurilor când şoferii în stare de ebrietate conduc automobile din flota companiei de chirie. Dar cu funcţionează testul? Ei bine, acesta constă într-o serie de exerciţii speciale care să verifice atenţia şi viteza de reacţie a clientului, direct prin intermediul aplicaţiei specializate Delimobil, prin care clienţii primesc acces la automobilul închiriat. Funcţia de test este activată automatizat în anumite ore şi zile, atunci când conform statisticii au fost înregistrate cele mai multe cazuri de şofat în stare de ebrietate. Deci, de exemplu, într-o dimineaţă a unei zile de muncă aplicaţia nu va reţine prea mult şoferul grăbit spre locul de muncă.
Potrivit celor de la Delimobil, testul permite identificarea nu doar şoferilor ce au consumat alcool, dar şi celor aflaţi sub influenţa substanţelor narcotice sau cei ce sunt obosiţi — un etilotest pur şi simplu nu este capabil de aşa ceva. În cazul că şoferul va pica testul, aplicaţia îi va mai oferi o ultimă şansă să pornească la drum, solicitându-i să facă câteva selfie-uri şi să le expedieze în baza de date a companiei prin intermediul aplicaţiei — autorii proiectului consideră că un şofer în stare de ebrietate nu va fi gata să-şi arate faţa.
0
3,132
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!