Blindat în Ucraina, cu 1.5 dCi sub capotă şi cu preţ uriaş: un Renault Kangoo e cel mai ciudat automobil blindat văzut vreodată

21 Noiembrie 2020, 17:22
Ilie Toma
Vecinii noştri din Ucraina au îndrăznit să creeze cel mai ciudat automobil blindat pe care l-am văzut vreodată. Dar cel mai ciudat adeseori înseamnă şi greu de vândut, or, de câţiva ani buni nimeni nici nu vrea să audă de o asemenea ciudăţenie de automobil blindat. Şi dacă ne uităm un pic mai atent la el, e clar şi de ce.
În primul rând, modelul ales pentru a fi blindat e de-a dreptul ciudat. Un Renault Kangoo? De ce? Vehiculele blindate ori sunt nişte offroader-e uriaşe, pe care se pot tone de armură fără nicio problemă, ori nişte limuzine luxoase sofisticate, unde efortul armurii e justiificat când e îmbinat cu luxul de la bord, or, când se doreşte discreţia pe dinafară se optează pentru maşini mai banale, de genul Toyota sau VW, dar echipate cu cele mai mari motorizări posibile pentru acele modele sub capotă, care să facă faţă ulterior greutăţii sporite, date de blindaj.
Acest Renault Kangoo, însă, are sub capotă un motor diesel 1.5 dCi, renumit şi bun în esenţă, dar cu cei 75 CP ai săi, perspectiva lui în tractarea unui vehicul blindat nu pare deloc încurajatoare... Iar ucrainenii care au efectuat blindajul n-au făcut nimic la motor, nici măcar un chip-tuning, ca să-i adauge măcar vreo 10-15 cai-putere. E absolut de stoc. Poate au mizat pe consumul mic, ţintind spre cumpărători zgârciţi de maşini blindate, dacă există aşa ceva, cine ştie?
Şi blindajul nu e tocmai unul elitist. Practic, cubul ăsta din compartimentul lui Kangoo a fost căptuşit pe interior cu material blindat, pus suplimentar faţă de caroseria metalică normală a maşinii. Se mai practică asemenea blindaj şi-n alte cazuri, fireşte, dar aici totul pare să fie făcut cu foarte multe scuteală la buget, ca s-o spunem mai popular. De ce, pentru că cei din faţă beneficiază de o protecţie un pic mai elementară, cu nişte plăci montate pe interiorul uşilor şi geamuri blindate, la care se adaugă şi noi cătuşeli cu protecţie sporită în locul cauciucurilor normale de pe la uşi.
Maşina în sine nu se laudă cu un grad mare de blindaj, având certificat doar nivelul BR4, care ar trebui să protejeze doar de pistoale sau puşti de calibru mic şi mediu. Ceva mai profesionist ar pune acest Kangoo la încercări greu de rezistat.
Se vede că toată ciudăţenia asta de Renault Kangoo blindat şi-a încercat norocul la vânzare de tare multă vreme, fără succes. Maşina e tocmai din 2015 şi are tot parcurs apropiat de zero, dar chiar şi azi, la 5 ani distanţă, nu a mai fost pusă la vreo treabă relevantă. A ajuns să fie vândută în Belgrad, Serbia, doar poate aici s-o găsi vreun om balcanic, care să considere că are nevoie de ea...
Cât costă? Mult, în ciuda acestei istorii. Tocmai 37,720 euro! Aparent, nu e mult pentru o maşină blindată, dar e o maşină blindată de 75 CP, pătrăţoasă, lentă, şi care de 5 ani nu-şi prea poate găsi rostul. Nu ştim ce echipă ucraineană a avut iniţial ideea de a blinda un Renault Kangoo, dar e cert că au cam pariat greşit vecinii noştri cu acest automobil!
0
12,219
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!