Daimler Truck şi Waymo şi-au unit forţele pentru a dezvolta un pilot automat pentru camioane

4 Noiembrie 2020, 17:16
Denis Godorozea
Progresul tehnologic înaintează cu paşi mari în viitor şi în industria de camioane. Pe lângă noile sisteme de propulsie, companiile îşi propun să dezvolte sisteme de pilot automat pentru transportul comercial, iar asta înseamnă că, din nefericire, şoferii de TIR-uri ar putea rămâne fără job în doar câteva decenii. Un nou parteneriat strategic în acest sens a fost semnat de Daimler Truck şi Waymo.
Parteneriatul celor două companii va fi unul global, dar cea mai mare parte de cercetări va avea loc pe teritoriul SUA, unde în prezent activează Waymo, fiind unul dintre cei mai mari producători de tehnologii de pilot automat. În doar câţiva ani automobilele autonome cu tehnologii Waymo au rulat peste 30 milioane de kilometri pe drumurile americane. La rândul lor, cei de la Daimler sunt prezenţi pe piaţa americană cu camioanele Freightliner, ce împart substratul tehnic cu camioanele europene Mercedes-Benz. Respectiv, tehnologiile dezvoltate în comun ar putea fi aplicabile şi în Europa.
Potrivit parteneriatului strategic, companiile îşi propun să dezvolte un sistem de pilot automat de nivelul IV din cele V posibile. Deci nu unul complet autonom, dar simţitor mai avansat decât cele existente. Respectiv, în viitorul apropiat chiar şi un sistem de pilot automat atât de performant nu va exclude în totalitate şoferul din ecuaţie — acesta va trebui să fie mereu prezent în cabină pentru a prelua controlul maşinii după necesitate.
Mai mult de atât, sistemul va prelua o parte din funcţiile şoferului, va putea rula independent pe şosea şi în anumite zone urbane, dar şi va parca absolut automatizat în cele mai dificile şi anevoioase condiţii. Astfel, până a exclude în totalitate meseria de şofer de TIR, tehnologiile noi o vor face mult mai confortabilă. Iar primele camioane Freghtliner Cascadia cu pilot automat Waymo vor fi disponibile pe piaţă în următorii ani.
0
1,879
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!