Cehii confirmă: noua generaţie Skoda Fabia nu va avea motoare diesel

25 Februarie 2021, 12:52
Denis Godorozea
Cea de-a patra generaţie Skoda Fabia va marca debutul european în următoarele săptămâni. Cehii au demarat ceva mai devreme campania de promovare a celui mai compact model din gamă, iar acum au publicat o serie de imagini cu prototipurile camuflate, dezvăluind şi câteva informaţii intrigante. În comunicatul lor, cehii au confirmat că Fabia nu va mai avea motorizări diesel vreodată.
Fabia de generaţie nouă va fi în continuare construită pe baza hatch-ului european Volkswagen Polo, deci ep platforma MQB-A0. Cehii au dezvăluit că chiar şi în lipsa motoarelor diesel, noua Fabia va avea o gamă mai variată de motorizări, compusă din 5 motoare pe benzină din seria EVO în diferite versiuni şi cilindree, puterea fiind cuprinsă între 65 şi 150 CP. Comparativ cu cele oferite în prezent, noile motorizări Fabia vor indica un consum redus de combustibil cu circa 10% şi vor asigura autonomii de până la 950 km cu rezervorul de 50 de litri.
Datorită platformei modulare, noua Fabia va fi simţitor mai mare în raport cu generaţia actuală. În lungime hatch-ul va adăuga 110 mm, măsurând acum 4,107 mm. Lăţimea va fi mărită cu 48 mm, până la 1,780 mm, pe când ampatamentul va indica o creştere de 94 mm, până la 2,564 mm, spaţiul adiţional urmând să fie resimţit în special pe bancheta spate. Volumul portbagajului a fost mărit până la 380 litri, la un total oferit de unele hatch-uri din segmentul mai mare de modele, de altfel.
Economia de combustibil se va datora nu doar motoarelor mai eficiente, dar şi coeficientului aerodinamic îmbunătăţit simţitor de la 0.32 la 0.28 — cel mai bun rezultat în segment, potrivit cehilor. Aceste modificări vor aduce, de altfel, şi caracteristici dinamice ceva mai bune, în special la viteze mai mari.
Cu schimbul de generaţii Skoda Fabia va avansa mult şi în materie de siguranţă pasivă, dar şi activă, or chiar şi versiunile incipiente vor fi echipate acum cu setul minim obligatoriu de sisteme inteligente de siguranţă, precu cel de frânare automatizată de urgenţă. Va fi diversificată şi lista asistenţilor pentru şofer. Concepţia Simply Clever, cartea de vizită a maşinilor Skoda, va aduce cel puţin 13 soluţii noi odată cu debutul noii Fabia.
0
447
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!