BMW lansează cele mai rapide versiuni pentru noile M3 şi M4 cu tracţiune integrală

20 Aprilie 2021, 18:09
Denis Godorozea
BMW completează familia bolizilor de performanţă M3 şi M4 cu câte o versiune nouă cu indicele xDrive, ce va fi disponibilă opţional pentru sedan şi coupe doar în interpretarea de top Competition. Astfel, pentru prima dată în istorie M3/M4 poate avea tracţiune pe toate cele patru roţi, însă ca şi în cazul noii M5, sistemul va favoriza mereu roţile punţii spate, iar în noua configuraţie sportivele promit să fie şi mai rapide.
Transmisia M xDrive a fost gândită de maeştrii diviziei de performanţă BMW M şi distribuie cuplul roţilor punţii faţă doar atunci când este nevoie, în viraje mai aventuroase parcurse la limită şi în primele clipe de acceleraţie, atunci când cel din spatele volanului vrea să aplice la maxim posibilităţile unităţii biturbo de 3.0 litri de sub capotă pentru cel mai bun rezultat de acceleraţie. Ei bine, tot ca în cazul sedanului M5, şoferul va avea opţiunea de a deconecta forţat puntea faţă pentru a se aventura în derapaje controlate (sau nu prea).
Fiind disponibilă doar pentru versiunile Competition, transmisia integrală va gestiona cei 510 CP şi 650 Nm oferiţi de benzinarul cu 6 cilindri — în acest sens modificări nu sunt prevăzute. Totodată, aceasta aduce un surplus de greutate de 50 kg în raport cu versiune cu o singură punte motoare.
Dar în aceste condiţii tracţiunea pe patru roţi are, totuşi, un efect benefic vădit asupra caracteristicilor dinamice, or M3 şi M4 cu transmisia xDrive pot accelera de la 0 până la 100 km/h în doar 3.5 secunde, fiind mai rapide cu 0.4 secunde decât versiunile standard Competition. Tradiţional viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h, iar pachetul opţional M Driver’s Package va majora această limită până la 290 km/h.
0
1,743
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!