(VIDEO) Cum se simte să fii depăşit cu 332 km/h, în timp ce tu circuli cu 80 km/h, pe autostradă în Germania

20 Aprilie 2021, 19:02
Ilie Toma
Pe autostrăzile din Germania există nişte reguli clare şi aparent simple, care permit păstrarea lor fără limită de viteză, iar dacă toţi le respectă, se circulă în siguranţă chiar şi la viteze foarte mari. Pe scurt ar fi că n-ai voie în nici un caz să depăşeşti sau să devansezi pe dreapta, dar în acelaşi timp, dacă traficul îţi permite sau dacă ai terminat o manevră de depăşire, revii înapoi pe cea mai din dreapta bandă posibilă, ca să eliberezi benzile alăturate, din stânga, pentru cei ce ar putea rula la viteze mai mari.
Ei bine, asta face ca uneori, când circuli cu viteză normală pe o autostradă germană, se se întâmplă să fii depăşit pe banda din stânga ta de câte un automobil care trece pe alături cu o viteză mult mai mare. Nimic greşit în asta, şi nici periculos, dacă toţi respectă regulile de mai sus. Dar în acelaşi timp, pentru cei neobişnuiţi, priveliştea unei maşini care trece pe lângă tine cu viteză ameţitoare poate fi de-a dreptul înfricoşătoare.
Un asemenea experiment demonstrativ a fost filmat de curând cu două modele Mercedes-Benz. Un model decapotabil, pentru sporirea efectului, circula pe cea mai din dreapta bandă posibilă cu aproximativ 80 km/h. Maşina care depăşea cu viteză maxim posibilă era un Mercedes-AMG E 63 S break, cu limitatorul de viteză dezactivat, care i-a permis să atingă viteze de până la 332 km/h, cât indica vitezometru! Şi acum, dacă vrei să vezi şi să auzi cum se simte să fii depăşit de către un sedan care goneşte pe banda alăturată cu 332 km/h, în timp ce tu circuli cu 80 km/h, vezi video-ul de mai jos, apoi scrie în comentarii dacă ţi-a părut înfricoşător!
0
52,201
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!