Opel renunţă la sufixul X: acesta este noul Grandland facelift

9 Iunie 2021, 14:46
Denis Godorozea
Opel continuă campania de actualizare a întregii game de modele. După SUV-urile Mokka şi Crossland, germanii prezintă modificările pregătite pentru cel mai mare model din gamă, Grandland, care în urma actualizării a fost lipsit de sufixul X. În tandem, modificările introduse de designeri şi ingineri ar fi demne, de fapt, de un schimb de generaţii.
Ca şi cea mai mare parte din noile modele Opel, noul Grandland facelift a preluat limbajul stilistic modernizat al mărcii, cu fascia frontală denumită Opel Vizor, ce integrează într-un singur corp calandrul decorativ şi farurile de tip LED cu semnăturile specifice ale luminilor de zi. Optica frontală integrează în total 168 luminiţe LED adaptive, însă doar în cazul SUV-urilor cu pachetul opţional IntelliLux bifat.
Modificări majore au loc şi la interior, unde Grandland primeşte o planşă de bord restructurizat şi dominată acum de panoul Pure Panel, cu set minim de comenzi clasice şi două ecrane unite într-un corp, respectiv pentru instrumentarul digital (12 ţoli) şi sistemul multimedia cu ecran tactil (10 ţoli). Dar se pare că această configuraţie este rezervată versiunilor de top şi de mijloc.
Lista sistemelor de siguranţă activă şi asistenţă pentru şofer a fost completată în urma modernizării cu pachetul Highway Integration Assist, ce presupune un cruise control adaptiv cu sistem de frânare automatizat şi menţinere a benzii de circulaţie. Opţional se poate opta şi pentru un sistem de viziune pe timp de noapte, ce va ajuta detectarea indicatoarelor rutiere şi obstacolelor neiluminate.
Germanii nu au dezvăluit detalii şi despre gama de motorizări, dar se pare că nu putem aştepta schimbări la fel de revoluţionare la acest capitol. Amintim că Grandland X oferea unităţi turbo pe benzină de 1.2 şi 1.6 litri, cu puteri cuprinse între 130 şi 180 CP. Există o unitate turbodiesel de 1.5 litri şi 130 CP la activ. Indubitabil va rămâne prezentă şi motorizarea plug-in hybrid cu motor electric pe puntea spate, singura versiune cu tracţiune integrală disponibilă pe Grandland.
0
1,069
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!