Pregătit pentru calamităţi naturale: noul Ford F-150 Lightning poate asigura electricitatea unei case până la 10 zile

6 Iunie 2021, 17:48
Ilie Toma
Americanii adoră pick-upurile Ford F-150, modelul ăsta fiind de nenumăraţi ani cel mai bine vândut model din SUA. Aşa că cei de la Ford au făcut o mişcare inteligentă, lansând un pick-up electric: l-au numit tot F-150, doar că Lightning, adică fulger, pentru a se bucura din start de încrederea americanilor în noul ajutor de gospodărie.
Şi Ford F-150 Lightning promite să fie un model la fel de practic şi durabil ca şi pick-up-ul propulsat tradiţional de până acum, doar că propulsia sa va fi una electrică. Iar asta aduce şi nişte avantaje noi, pe care cei de la Ford s-au gândit să le pună evidenţă într-un mod curios.
Odată ce pick-up-ul imens are o baterie uriaşă, care se poate încărca fie de acasă, fie de la prize fast charge publice, cei de la Ford au avut ideea de a-i concepe şi posibilitatea ca pick-up-ul să se „împartă” cu energia stocată, în situaţii extreme. Fie că e vorba de uragane, tornade sau alte intemperii naturale, care inevitabil se produc în permanenţă la nivel de ţară, zonele afectate rămân adeseori fără electricitate, uneori şi pentru câteva zile.
Iar Ford F-150 Electric are un sistem numit Intelligent Bakcup Power, care permite ca pick-up-ul să devină sursă de energie pentru întreaga casă, livrând electricitate în reţea la voltajul corect al reţelei de casă. Astfel, gospodăria ar putea beneficia de confortul utilităţilor inclusiv în timpul intemperiilor, cel puţin până la repararea reţelelor.
Ford a estimat că, dacă o casă ar continua să folosească electricitate fără restricţii, cu un consum mediu de 30 kWh pe zi, energia din bateria pick-up-ului ar fi suficientă pentru cel puţin 3 zile complete de confort electrificat. Dacă, însă, locuitorii casei vor raţionaliza consumul până la circa 8-9 kWh pe zi, atunci pick-up-ul electric Ford le va putea asigura electricitatea până la 10 zile!
0
1,364
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!