Asta e Moldova: autorul marcajelor ajutătoare de pe strada Alecsandri, căutat de poliţie pentru a fi pedepsit

29 Iulie 2021, 15:54
Redacţia PiataAuto.md
Ieri vă informam că, săturat de atât de multe încălcări care se produc la intersecţia străzilor Alecsandri şi 31 August 1989 din Chişinău, cineva a desenat marcaje ajutătoare, care să ghideze şoferii să respecte indicatoarele de deplasare obligatorie conform benzii alese. Chiar dacă erau făcute simplist, părând a fi făcute cu o perie şi o găleată, ele au stârnit admiraţia publicului din Chişinău, or, acest om sau grup de oameni a făcut ceea ce nu fac serviciile primăriei, de fapt!
Dar, în Moldova, adeseori iniţiativele sunt pedepsite, chiar dacă sunt nişte iniţiative sociale nevinovate. Azi am fost informaţi de către Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău că poliţiştii s-au autosesizat ieri, 28 iulie, şi au iniţiat o anchetă, iar acum îl caută pe autorul acestor marcaje, pentru ca „agentul constatator să stabilească toate circumstanţele şi să emită o hotărâte conform legislaţiei în vigoare”! Cu alte cuvinte, poliţia s-a apucat la modul cel mai serios să găsească acest om şi să-l pedepsească!
Am dat poliţiei o întrebare, care stă probabil pe limbile tuturor: Ce a motivat poliţia să se autosesizeze, în loc să recomande public serviciilor specializate să aplice marcaje profesioniste şi corecte acolo unde e nevoie de ele, sau, elementar, să se autosesizeze atunci când aceste marcaje lipsesc şi să tot notifice serviciile responsabile ca acestea să acţioneze? Până la urmă, dacă aceste servicii ar fi acţionat, acel cetăţean n-ar fi fost nevoit să acţioneze el, individual. Ni s-a răspuns că este o încălcare, motiv pentru care poliţia s-a autosesizat, iar cetăţenii trebuie sa sesizeze serviciile specializate da sa nu sa se apuce a desena desinestătător.

Ce părere ai despre această situaţie? Trebuie iniţiativa acestui om pedepsită? Sau poate mai degrabă ar trebui pedepsiţi cei din primărie ce uită să aplice asemenea marcaje şi astfel sporesc pericolul în trafic?

Iar dacă ne citeşte autorul acestor marcaje — te rugăm să ne contactezi, ca să-ţi facem cunoscută povestea! Poate doar cu presiunea publică poliţia va reconsidera cine sunt adevăraţii vinovaţi în Chişinău, într-un asemenea caz!
1
19,897
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!