Reforma microbuzelor de rută din Kiev: cum vor arăta unităţile de transport conform noilor standarde

28 Iulie 2021, 13:51
Denis Godorozea
Autorităţile oraşului Kiev au elaborat un nou standard cu o întreagă listă de cerinţe obligatorii pentru prestatorii serviciilor de transport urban, fiind vorba despre microbuzele de rută asemenea celor care circulă şi prin Chişinău, dar şi alte oraşe din ţara noastră. Din viitorul apropiat, în Kiev vor putea presta servicii de transport de persoane cu microbuze de rută doar întreprinderile care vor corespunde cu stricteţe standardelor elaborate de autorităţi.
În vederea reformării transportului public urban, autorităţile capitalei ucrainene au demarat un nou concurs cu cerinţe predefinite. Printre acestea se numără prezenţa obligatorie a unui sistem de aer condiţionat la bord, în stare 100% funcţională, capabil să menţină o temperatură de până la 22 grade Celsius la bord. Pe timp de iarnă, însă, temperatura la bord nu ar trebui să coboare mai jos de 15 grade Celsius.
Conform noilor standarde, şoferii nu au permisiunea de a porni sistemul audio la bord, iar administratorii nu vor putea afişa în interior sau pe caroseriile maşinilor materiale de publicitate sau orice tip de decor. Obligatorie este menţinerea curăţenii la bord şi prezenţa unei fişe cu informaţii despre prestatorul de servicii şi şoferul aflat la volan. Mai mult de atât, şoferii trebuie să poarte uniforme standardizate şi să fie instruiţi despre regulamentul de transportare a pasagerilor şi modalităţile de acordare a primului ajutor medical.
Potrivit presei locale, deocamdată noilor standarde corespunde o singură companie prestatoare de servicii de transport de pasageri, însă ulterior lista va fi completată şi cu alţi participanţi şi rute urbane. În următorii ani autorităţile vor revizui periodic standardele impuse companiilor de transport, fiind propusă renunţarea la unităţile clasice de propulsie alimentate cu motorină în favoarea transportului electric.
Amintim că autorităţile de la Chişinău au anunţat cu câteva zile în urmă despre eliminarea completă a rutelor de microbuz de pe străzile capitalei. Acest tip de transport ar urma să dispară până în septembrie 2022, deşi anii precedenţi autorităţile au avut numeroase negocieri şi consultări cu prestatorii de servicii de transport în vederea modernizării şi standardizării serviciului. Negocieri care nu s-au soldat cu vreun succes, însă.
1
1,217
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!