(VIDEO) Acesta e un Mercedes-Benz W124 super turbo diesel de 500 CP, modificat de un finlandez cu propriile mâini

13 Iulie 2021, 16:53
Ilie Toma
Fanii maşinilor clasice în formă absolut autentică ar putea privi sceptic acest Mercedes-Benz W124 break, sau S124 dacă am fi să-i spunem codul corect de caroserie. Şi asta pentru că l-a maşina asta proprietarul său finlandez a meşterit mult şi a tot modificat-o după bunul plac, îndepărtând-o de original. Dar noi credem că un model clasic poate fi restaurat în multe moduri frumoase şi interesante, atât timp cât totul e făcut cu pasiune şi pentru plăcerea sufletului.
Finlandezului proprietar îi spune Simon Blomqvist şi a muncit chiar el, cu mâinile sale, în garajul său, la modificarea acestui Mercedes. E un finlandez aproape tipic: are mustaţă rară, nepăsătoare, o privire ce-ţi spune că viaţa trebuie luată uşor ca pasul prin pădurile mari din jur, şi tot ca un finlandez adevărat ştie să stoarcă puterea din maşina sa şi s-o conducă aproape ca un pilot de raliu.
La baza maşinii sale a fost un Mercedes-Benz 300 Turbodiesel, cu un motor de 6 cilindri în linie, de 3.0 litri, cu numele de cod OM606, care dezvolta 177 CP şi 330 Nm. Dar şi noi toţi, şi finlandezul proprietar, ştim că motoarele Mercedes-Benz aveau multă rezervă inginerească în acele timpuri.
Aşa că finlandezul a decis să modifice propulsorul, aplicând o turbină mai mare HOLSET şi ceva mai multă presiune. Totuşi, atât maşina, cât şi întregul motor, au fost desfăcute, împrospătate, cu multe părţi modificate sau înlocuite cu componente noi, astfel încât Mercedesul ăsta asta pare mult mai mult decât o simplă restaurare de garaj, ajungând mai degrabă la nivelul unui atelier profesionist de modificări custom şi tuning.
Ceea ce contează cu adevărat e că în rezultat, acest Mercedes-Benz S124 proaspăt vopsit într-o nuanţă de maro a devenit un super turbo diesel cu 500 CP şi 720 Nm!
Toţi trimişi spre puntea spate, numai bine pentru drifturi frumoase în stil de raliu, prin Finlanda aia plină de drumuri pustii şi păduri!
Vezi mai jos cum se simte acest Mercedes-Benz în mâinile posesorului său finlandez!
0
806
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!