(VIDEO) Cel mai nou pilot automat Tesla confundă luna de pe cer cu culoarea galbenă a semaforului

26 Iulie 2021, 19:01
Denis Godorozea
Un caz nostim a fost surprins de proprietarul unui electromobil Tesla, echipat cu cea mai recentă versiune a sistemului de pilot automat. Deşi maşina se descurcă de sine stătător în trafic, fără careva impedimente sau situaţii periculoase, sistemul nu este perfect încă, or poate confunda luna de pe cer cu culoarea galbenă a semaforului.
Electromobilul din imagini este echipat cu sistemul îmbunătăţit numit Full Self-Driving, cea mai recentă şi performantă versiune a pilotului automat dezvoltat de Tesla. Ei bine, în ciuda denumirii, cei de la Tesla se pare că nu sunt încă gata să preia responsabilitatea pentru posibilele accidente rutiere, astfel oficial sistemul este catalogat deocamdată ca unul de nivelul II, deci care impune şoferul să monitorizeze situaţia din jurul maşinii şi traficul, dar şi să ţină mâinile pe volan.

O eroare ciudată a sistemului a fost surprinsă de un utilizator din SUA, când pilotul automat a confundat luna de pe cer cu culoarea galbenă a semaforului. Astfel, maşina a redus imediat viteza, iar ulterior ecranul afişa încontinuu atenţionări despre parcurgerea unui presupus semafor cu culoare galbenă intermitentă afişată, asta pe când maşina se deplasa pe un traseu fără vreun semafor în apropiere. De menţionat, că Full Self-Driving Autopilot, lansat în luna iulie a acestui an, este capabil să funcţioneze automatizat în majoritatea situaţiilor pe drum, să depăşească, să schimbe banda, să parcheze, dar şi să perceapă indicatoarele rutiere şi indicaţiile semaforului. Dar, cum putem vedea în clipul video de mai jos, sistemul nu funcţionează perfect încă.
0
1,979
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!