Accident cu o maşină de poliţie şi un camion la Briceni, în nordul Moldovei, iar un alt automobil staţionat a fost avariat

13 Septembrie 2021, 09:44
Redacţia PiataAuto.md
Un accident grav s-a produs azi dimineaţă în raionul Briceni, aproape de limita în care traseul trece în raionul Edineţ. Din informaţiile de la această oră, un echipaj de poliţie ar fi virat stânga fără să se asigure, iar Skoda poliţiei a fost lovită cu putere în partea sa laterală spate de un camion Volvo.
În urma accidentului, maşina de poliţie a fost proiectată într-un automobil Audi, parcat pe acostament, avariindu-l grav şi pe acesta. Toate trei vehicule sunt avariate puternic, dar cel mai mult a fost afectată Skoda poliţiei, care va trebui declarată daună totală, probabil.
Am încercat să obţinem mai multe detalii de la ofiţerul de presă a Inspectoratului de Poliţie Briceni. Acesta ne-a confirmat producerea accidentului, ne-a informat că toţi oamenii sunt nevătămaţi şi ne-a spus că în acest moment un alt echipaj de la Accidente e la faţa locului pentru a stabili toate circumstanţele. Dacă vor exista informaţii noi relevante, vom reveni cu o actualizare.

UPDATE 11:33: O actualizare de informaţii de la poliţie descrie un scenariu diferit al accidentului, şi anume: „În timpul deplasării spre accident, în satul Halahora de sus, de pe un drum secundar, fără să se asigure, şoferul unui Audi, condus de o femeie de 46 de ani, nu a cedat trecerea echipajului de patrulare, lovind lateral maşina de serviciu. Ulterior, aceasta a fost proiectată într-un camion Volvo.”

Sursa foto: Facebook / grupul Accidente Rutiere Moldova
0
1,612
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!