Un Mercedes Vito cu bucăţi de lemn la suspensie în loc de arcuri, descoperit în România în momentul în care încerca să treacă ITP-ul

4 Septembrie 2021, 10:11
Redacţia PiataAuto.md
Multe soluţii deocheate ale mecanicilor poţi vedea adeseori prin tot soiul de filmuleţe online, dar Mercedesul ăsta e cât se poate de real, iar cazul cu el a fost făcut public chiar de Registrul Auto Român.
Acest exemplar de Mercedes-Benz Vito a venit la RAR Caraş-Severin pentru a trece inspecţia tehnică periodică obişnuită, care certifică faptul că maşina e admisă în continuare pe drumurile publice. Doar că, atunci când au purces la testarea propriu-zisă a maşinii, inspectorii de la RAR au rămas pur şi simplu frapaţi de ce au descoperit la suspensia spate a acestui Mercedes. În ambele părţi, la suspensia spate, erau înşurubaţi butuci de lemn în locul arcurilor normale!
Despre siguranţă rutieră e de prisos să mai vorbim. Probabil cel care a propus sau acceptat o asemenea soluţie s-o fi gândit că maşina nu se va lăsa atât de tare spre pământ când e încărcată peste normă şi n-a mai contat nici zgomotul inevitabil produs, nici lipsa oricărei norme de siguranţă. Cert e că acum Mercedesul n-a trecut testarea şi nu va putea merge pe drumurile publice până când suspensia sa nu va fi adusă la condiţia tehnică necesară.
0
7,023
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!