Record mondial pentru Toyota Mirai, după ce a parcurs 1,360 km cu un singur plin de hidrogen

9 Octombrie 2021, 14:21
Ilie Toma
Toyota insistă să arate lumii întregi că automobilele electrice cu baterii au o alternativă mult mai bună, sub forma celor cu hidrogen. De curând, modelul său alimentat cu hidrogen, Mirai, a parcurs o distanţă record de 1,360 km cu un singur rezervor, iar plinul acestuia durează doar 5 minute, spre deosebire de încărcarea unei baterii.
Distanţa record a fost marcată în SUA, în partea sudică a Californiei, pe un traseu dus-întors, iar întregul parcurs a fost monitorizat îndeaproape de reprezentanţii Cărţii Recordurilor Guinness. Călătoria a avut loc la 23 şi 24 august 2021, iar informaţiile despre ea au fost publicate abia acum.
Toyota Mirai a fost condusă de un şofer cu experienţă la maratoane de eficienţă în consum, pe nume Wayne Gerdes, însoţit de copilotul Bob Winger. Rezervorul de hidrogen a fost sigilat în prima dimineaţă şi a rămas sigilat până la sfârşitul călătoriei. În prima zi cei doi au parcursu 761 km, iar a doua zi au parcurs şi restul kilometrilor, având a trece inclusiv prin condiţii de ambuteiaj la ora de vârf prin oraşul San Diego, de exemplu.
La final Toyota Mirai a rămas fără hidrogen după 845.3 mile parcurse, echivalentul a 1,360.4 km. E interesant şi faptul că, pentru a parcurge această distanţă, Mirai a consumat doar 5.65 kg de hidrogen. Iar pentru cei care mai spun că infrastructura staţiilor de hidrogen ar fi problemă, Toyota menţionează că pe ruta acestei călătorii au fost 12 staţii la care s-ar fi putut alimenta, prin urmare, cel puţin în California, nu există probleme la acest capitol.
Toyota Mirai are un sistem de propulsie ce funcţionează pe baza pilelor de hidrogen, maşina fiind pusă în mişcare printr-un motor electric, care e alimentat cu energie generată prin reacţia hidrogenului în acele pile.
1
9,913
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!