Fabricile auto din Marea Britanie şi-au redus atât de mult producţia, încât au ajuns la nivelul anului 1956

1 Decembrie 2021, 11:31
Ilie Toma
Industria auto a Marii Britanii, în special fabricile care asamblează automobile, sunt într-o scădere drastică, cauzată de mai mulţi factori care s-au suprapus concomitent. Un studiu statistic, publicat de societatea producătorilor şi comercianţilor auto (SMMT) din Marea Britanie, relevă faptul că luna octombrie 2021 a generat atât de puţine automobile produse, încât industria a ajuns la nivelul lunii octombrie 1956, nici o altă perioadă din acest interval de 65 de ani nemaiavând asemenea indicatori de slabi.
Astfel, în luna octombrie, în toate fabricile din Marea Britanie luate la un loc, s-au produs 64,729 de automobile. Pentru comparaţie, chiar şi în anul 2020, luna octombrie a însemnat un total de 110,458 automobile produse, scăderea comparativă fiind de -41.4%. Octombrie a fost a patra lună consecutivă de scăderi drastice a industriei, iar cifra totală a anului 2021 e mai mică până şi în comparaţie cu anul 2020, când au fost câteva luni de sistări totale ale fabricilor, în context pandemic.
Aşa cum spuneam, sunt câteva cauze care s-au unit într-o furtună perfectă. În primul rând, fireşte, e vorba de Brexit şi efectele sale indirecte, mai puţine modele importante fiind puse în producţie în Marea Britanie, aici rămânând unele produse anterior sau de nişă. Totuşi, livrările spre UE au scăzut mai puţin decât în alte zone cheie: -29.2% în UE, faţă de -67% maşini exportate în SUA şi -57.1% maşini exportate în Japonia.
Ca un efect indirect, Honda a închis cu totul uzina sa din Swindon, Marea Britanie, la sfârşitul lunii iulie, iar acolo se produceau anterior şi Civic-uri în toate versiunile, şi modelul CR-V. Acum o companie logistică a cumpărat acel edificiu al fabricii şi-l va transforma într-un depozit logistic pentru vânzări şi livrări online, iar toate utilajele folosite anterior la asamblare au fost evacuate.
Un alt factor, la fel de important, care a determinat scăderea producţiei, e criza de semiconductoare la nivel global, care determină scăderi de producţie peste tot în lume, la majoritatea producătorilor.
Astfel, cu toate puse la un loc, situaţia industriei auto din Marea Britanie se află acum într-un punct critic, în care probabil ar mai putea fi salvată cu eforturi corecte. În prezent 155,000 oameni lucrează direct în fabricile de producţie a automobilelor din Marea Britanie (fără a lua înconsiderare angajaţii companiilor furnizoare de componente), iar atunci când numărul maşinilor produse într-o lună rezultă în nici măcar o maşină produsă de doi oameni, e un indicator clar al unei situaţii deosebit de grave, în care, dacă nu se va acţiona, totul o poate lua la vale după exemplul multor altor ţări care şi-au văzut industrii distruse de schimbări economice majore. Asociaţia SMMT, care a publicat datele statistice, e una din acele care trage un semnal puternic de alarmă, chemând la strategii de redresare.
0
980
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!