(VIDEO) Cel mai neobişnuit mod de a încălzi maşina dimineaţa, surprins într-o curte din Moldova
28 Decembrie 2021, 20:01 Redacţia PiataAuto.md
Care e cel mai excentric mod pe care ţi-l poţi imagina pentru a dezgheţa şi încălzi o maşină într-o dimineaţă geroasă de iarnă? Să porneşti din timp motorul, să-şi laşi să lucreze mult timp? Nu, asta nu e ceva original. Să foloseşti un ceainic cu apă fierbinte, pentru a topi zăpada? E ceva mai rar, dar tot e o metodă cunoscută în folclorul de demult. Cel mai neobişnuit mod de a încălzi o maşină dimineaţa a fost surprins azi într-o curte din Moldova şi e dincolo de orice imaginaţie.
Proprietarul unui VW Caddy a luat o butelie de gaz propan, conectată la un furtun cu care sătenii pârlesc de obicei porcii de Crăciun, a prins flacăra la capătul furtunului şi cu ea şi-a tot tratat maşina sa, în procesul de încălzire. Că se poate arde şi vopseaua, cauciucurile sau orice alte efecte adverse, inclusiv incendierea automobilului protagonistul nu pare să fi avut nici o grijă.
Vezi totul în video-ul de mai jos, surprins astăzi dimineaţa.
Sursa video: Facebook / grupul GBM.Online / Mihail Bagas