(VIDEO) O depăşire neregulamentară şi cu tupeu a dus la un accident grav pe un traseu din Anenii-Noi, Moldova

26 Decembrie 2021, 11:03
Redacţia PiataAuto.md
În ultimul timp am vorbit adeseori despre depăşiri neregulamentare în care unii şoferi nu doar că încalcă periculos regulile depăşirilor, ci şi rămân acolo, pe contrasens, chiar dacă au trafic din faţă, într-un soi de tupeu neînţeles în a-i forţa pe cei care le vin regulamentar în întâmpinare să se ferească spre acostament. Doar că ieri seară o asemenea manevră s-a sfârşit cu un accident grav.
Pe un traseu din Anenii-Noi, un Renault Megane a ieşit la o asemenea depăşire neregulamentară. Din faţă venea o altă maşină, care i-a făcut de câteva ori semn din faruri, să-l atenţioneze, însă Renault-ul s-a încăpăţânat să rămână pe contrasens în depăşire, deşi avea timp să reacţioneze şi să reintre pe banda sa. Se pare că şoferul de Renault a mizat pe faptul că cel de pe contrasens se va feri spre acostament, doar că exact în acel loc era şi un pod, din cauza căruia acostament pur şi simplu nu exista. Respectiv, şoferul maşinii din faţă nu a avut unde să se ferească de cel cu Renault, şi a urmat un impact grav.
Din fericire, toţi oamenii au supravieţuit, cu anumite traumatisme. Dar situaţia în sine e revoltătoare, pentru că acest accident a fost provocat anume de insistenţa ilogică de a continua o manevră neregulamentară, în urma căreia doar prin minune nimeni nu şi-a pierdut viaţa. Vezi mai jos întregul moment, surprins de o cameră de bord.
0
4,503
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!