(VIDEO) Primele review-uri despre Lucid Air confirmă că acesta e un concurent redutabil pentru Tesla, Porsche şi Mercedes

22 Decembrie 2021, 14:48
Redacţia PiataAuto.md
Lucid Air a început a fi livrat primilor clienţi, iar odată cu asta şi primii jurnalişti nord-americani au avut şansa să-l conducă pe viu, pentru primele impresii. Iar aceste prime impresii par să confirme dezideratele anunţate solemn încă de la început pentru Lucid Air — că acesta va fi un model electric desăvârşit, asamblat calitativ, cu adevărat premium la interior dar în acelaşi timp deloc opulent, iar datele tehnice vor fi fascinante.
Puterea acestui model ajunge la 1,111 CP, ceea ce-i asigură performanţe dinamice ameţitoare, iar autonomia de peste 800 km a versiunilor mai puţin performante e simţitor mai mare decât a concurenţilor, inclusiv a celui mai recent dintre ei — Mercedes EQS. Cu acesta, Lucid Air are în comun coeficientul aerodinamic record de doar 0.20. În unele ipostaze Lucid Air poate fi uşor mai zgomotos la viteză, dar per total, e o maşină mult mai atractivă decât Mercedes EQS, luptându-se mai degrabă în liga Porsche şi a lui Tesla Model S Plaid.
Review-ul de mai jos, realizat de doi jurnalişti canadieni, mai relevă o serie de senzaţii interesante de condus şi manevrabilitate, care confirmă în mare parte că Lucid Motors şi-a îndeplinit promisiunea faţă de ceea ce anunţase pentru acest model, dar şi că de aici încolo mai avem un jucător de top în liga maşinilor electrice vizionare — Lucid Air. Vezi toate impresiile în video-ul de mai jos.
0
4,250
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!