(VIDEO) Cum poate un pick-up electric Rivian R1T face faţă unei zile de muncă grea în viaţa reală

25 Ianuarie 2022, 12:56
Redacţia PiataAuto.md
Pick-up-urile electrice sunt un trend în plină ascensiune în SUA, acolo unde pick-up-urile, în general, sunt printre cele mai populare vehicule. Acum aproape toţi marii producători au anunţat câte unul şi ori au început a-l produce, ori vor începe foarte curând. Iar Rivian R1T a ajuns deja la primii cumpărători. Marea întrebare este cât de practic va fi acesta în viaţa reală? Va putea el face faţă unei zile adevărate de muncă grea?
Un canal de YouTube din SUA l-a pus la o asemenea încercare. Au mers direct în zone rural, îndepărtate de civilizaţie, şi au petrecut o zi cu încărcări şi transportări de materiale, cu ieşiri prin zone unde nu sunt drumuri. Iar până la urmă, au încărcat bena plină cu lemne şi au urcat cu ele în pante abrupte, cu teren pietros sub roţi, apoi au coborât pe relief pe gradiente mari. Esenţa însă, a fost de a testa dacă acest pick-up electric va putea face treaba cu adevărat, munca aia în care te mai şi murdăreşti pe mâini din când în când şi pentru care sunt create, pick-up-urile, de fapt.
Vezi mai jos toată experienţa unei asemenea zile.
0
2,251
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!